Menu:

Ultimele Stiri:

Scrisorile Pastorale de Învierea Domnului - 2017

Vezi pe larg ...

Viata Spirituala

SPIRITUALITATE - TIMP LITURGIC

DESPRE IMPORTANTA RUGACIUNII

EXPLICAREA (TALCUIREA) SFINTEI LITURGHII

PILDE PENTRU VIATA MORALA

INDREPTAR PENTRU SPOVEDANIE

 

 

 

SPRITUALITATE - TIMP LITURGIC

***

Postul Adormirii Maicii Domnului

Sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului este precedată de 14 zile de post strict (1-14 august), cu dezlegare la untdelemn şi vin sâmbăta şi duminica şi cu excepţia Schimbării la Faţă (6 august), când este dezlegare la peşte, indiferent în ce zi ar cădea. În zilele de peste săptămână din post, se slujeşte ori Paraclisul Mare al Maicii Domnului (slujbă de implorare) ori Al doilea paraclis al Maicii Domnului. Dacă ziua praznicului cade miercuri sau vineri, se dezleagă la peşte. 

#

Tropar Adormirii Maicii Domnului (Glasul 1)

    Întru naştere fecioria ai păzit,
    întru adormire lumea nu ai părăsit, de Dumnezeu Născătoare.
    Sculatu-te-ai la viaţă, fiind Maica Vieţii,
    şi cu rugăciunile tale, izbăveşti din moarte sufletele noastre. 

#

Codacul Adormirii Maicii Domnului (Glasul 2)

Pe Născătoarea de Dumnezeu, cea întru rugăciuni neadormită şi întru folosinţe de nădejde neschimbată mormântul şi moartea nu au ţinut-o.
Căci, ca pe Maica Vieţii, la viaţă a mutat-o
Cel ce S-a sălăşluit în pântecele ei cel pururea fecioresc.

#

Peste 2,2 milioane de romani au onomastica pe 15 august

Femeile cu nume de Maria organizeaza ospete onomastice in aceasta zi. Numele este extrem de raspandit in Romania, peste 2,2 milioane de persoane care poarta numele de Maria, Marian sau derivate ale acestora serbandu-si onomastica in 15 august. Potrivit statisticilor, din totalul romanilor care isi sarbatoresc onomastica cu ocazia Praznicului Adormirii Maicii Domnului, peste 1,8 milioane sunt femei si peste 400.000 sunt barbati. Cele mai frecvente prenume sarbatorite in aceasta zi sunt Maria (1.386.969), Mariana (273.833), Marioara (65.862), Mioara (31.500), Marilena (25.497), Marin (117.544) si Marian (296.396).

Tuturor enoriaselor si enoriasilor nostri de la parohiile ortodoxe "Invierea Domnului" din SAARBRÜCKEN; "Bunavestire" din LÖRRACH si "Sf. Ioan Casianul" din STRASBOURG, care poartà prenumele de mai sus: Maria, Mariana, Marioara, Mioara, Marilena, Anamaria, Marin si Marian, le adresàm respectuoase uràri de bine si de deplinà sànàtate si rugàm pe Prea Sfânta Fecioarà Maria, Maica lui Dumnezeu, al càrei nume ei îl poartà, sà le fie pururea ocrotitoare si càtre Fiul ei, pentru mântuirea lor, rugàtoare.

p. Vasile

#

POETII ÎN RUGACIUNE

Sfantul Ioan Iacob

Cugetare umilita la durerea Maicii Domnului -

Cu mintea mea Preasfântă Maică
Te văd pe drumul spre Calvar,
Şi conştiinţa mea săracă
Mă mustră ca şi pe tâlhar!

Ţi-aud cu jale tânguirea
Şi sînt mustrat acum mai rău,
Ştiind că pentru mine rabdă
Preamilostivul Fiul Tău!

Privindu-L înălţat pe Cruce
De adunarea celor răi,
Cunosc că am mai multă vină
Decât răstignitorii Săi!

De nu vedea mai înainte
Stăpânul, împietrirea mea,
Ar fi avut o mângâiere
Şi nu mai înseta aşa.

Şi poate stâncile de piatră
Nu s-ar fi despicat atunci,
Văzând că nu mai pătimeşte
Şi pentru mine Domnul munci!

Nici soarele, ascuns de groază,
N-ar fi rămas aşa de mult,
De nu vedea cum rabdă Domnul
Şi eu acuma nu-L ascult!

Iar sabia proorocită,
N-ar fi pătruns aşa de rău,
În inima Ta Preacurată
Văzând cum moare Fiul Tău!

#

Mihai EMINESCU

Rugaciune -

Crăiasă alegându-te,
Îngenunchem rugându-te
Înalţă-ne, ne mântuie
Din valul ce ne bântuie.
Fii scut de întărire
Şi zid de mântuire.

Din neguri te arată,
Lumină dulce, clară,
O, Maică Preacurată
Şi pururea Fecioară,
Marie!

Noi ce din mila Sfântului
Facem umbră pământului,
Rugămu-ne'ndurărilor,
Luceafărului mărilor.
Ascultă-a nostre plângeri,
Regină peste îngeri;

Privirea-ţi adorată
Asupră-ne coboară,
O, Maică Preacurată
Şi pururea fecioară,
Marie!

#

Zorica Latcu - Maica Teodosia Latcu

Fila de acatist -

 

Bucură-te, leagăn alb de iasomie,
Către care-n roiuri fluturii coboară,
Bucură-te, raza stelei din vecie,
Şipot care curge plin cu apă vie,
Bucură-te Maică pururea Fecioară
Dulcea mea Marie!

Bucură-te floare fără de prihană,
Albă ca argintul nopţilor de vară,
Spicul cel de aur, veşnic plin cu hrană,
Mirul care vindeci orice fel de rană,
Bucură-te Maică pururea Fecioară
Ploaia cea de mană!

Bucură-te, brazdă plină de rodire,
Munte sfânt, în care s-a-ngropat comoară,
Bucură-te, cântec tainic de iubire,
Clopot de chemare, cântec de mărire,
Bucură-te Maică pururea Fecioară
Blândă fericire!

Bucură-te, mărul vieţii care-nvie,
Pomul greu de roadă-n plină primăvară.
Bucură-te iarăşi, ţărm de bucurie,
Dintru care curge miere aurie,
Bucură-te Maică pururea Fecioară
Sfânta mea Marie!

Zorica Latcu - Maica Teodosia

- La Icoana Ta

La Icoana Ta Prea Sfanta,
Sufletu-mi cu dor implanta
Un manunchi de sarutari
Pentr-a Tale indurari.

Iti sarut piciorul Sfant,
Ce-a sfintit acest pamant,
Ca intr-a vietii cale,
Sa merg pe urmele Tale.

Tivul hainei Ti-l sarut,
Eu, faptura cea de lut,
Ca slavitul Tau vesmant
Sa-mi fie acoperamant.

Si la urma indraznind,
Catre mana Ta ma-ntind
Ca Tu sa ma duci de mana
Catre Fiul Tau Stapana !

Iar apoi, ca o pecete,
Buza mea pe indelete
Se apleaca in tacere
Pe fata Ta cu durere
Ca sa-nvete de la Tine,
Taina tacerii depline.

#

Zorica Latcu - Maica Teodosia Latcu

Maica Crinilor - Zorica LATCU

Tu stai învăluită în lunga Ta tăcere,
În poală porţi pe Fiul-mănunchi de crini zdrobiţi
El poartă-n cap cunună din spinii cei slăviţi,
Şi peste Fiul curge în val a Ta durere .

Ce taină spui prin lacrimi mănunchiului de crini
Doar mâna Ta grăieşte cu rănile din palmă,
Şi mai grăieşte fruntea cea netedă şi calmă,
Pe care stă înfiptă cununa Lui de spini.

Fiinţa Ta întreagă grăieşte către Dânsul:
\"Şi Eu am fost pe Cruce cu Tine, Fiul Meu
Şi coasta Mea-i străpunsă cu fierul lăncii greu,
Şi faţa Mea-i uscată de mult ce-a ars-o plânsul.

Şi port şi Eu pe frunte cunună ca şi-a Ta
Şi din burete iată şi eu am supt oţetul,
Şi Mi s-a scurs şi Mie viaţa pe încetul
Ca lumii întregi viaţă cu Tine să pot da.

Ci Crinul Meu cel dulce, căzut în sfâşiere,
Şi Eu gustat-am iată paharul cel amar,
Şi-acum îmi dă, Stăpâne, şi negrăitul dar
S-ajung să văd în faţă Slăvita Înviere."

Şi aşa cum stai grăind cu crinii Tăi
Parcă mireasma lor sorbind-o toată,
Te pleci spre poala Ta înmiresmată
Tu însăţi, ca un crin înalt din văi.

Şi-mi vine aşa să-mi plec genunchii-n taină
Cu mintea uluită de copil,
Şi apropiindu-mă cu pas umil
Să-Ţi sorb miresmele de crin din haină.

#

Bucuria Maicii Domnului de Sfanta Inviere - Sfantul Ioan Iacob

Bucură-te Preacurată
Care ieri te-ai tânguit,
Iată Fiul tău cu slavă
Din mormânt a răsărit!

Toată firea prăznuieşte
Învierea lui Hristos,
Toate se îmbracă astăzi
Cu veşmînt prealuminos!

Îngerii şi pământenii
Cântă azi acelaşi grai,
Iar Adam şi cu tâlharul
Azi se veselesc în Rai.

Nu mai este astăzi pază
În Edenul cel ceresc,
Uşa stă mereu deschisă
Pentru neamul creştinesc.

Nu se mai socoate Crucea
Ca organ chinuitor:
Ea rămâne "Steagul Slavei"
-Semnul cel biruitor-!

Băutura cea amară
De Hristos s-a îndulcit
Şi "împărăţia morţii"
Pe vecie s-a zdrobit!

Tu fiind mai înainte
"Maica Sintelor dureri",
Astăzi eşti "a Slavei Maică"
Şi a "Sfintei Învieri"!

#

Despre PREACINSTIREA SFINTEI FECIOARE MARIA
Arh. Cleopa Ilie - "Calauza in credinta ortodoxa"

Sectarul: Dar pe Maria, Maica lui Iisus Hristos, de ce voi, ortodocsii, o cinstiti atat de mult si va inchinati la ea ca la Dumnezeu?

Preotul: Noi pe Preasfanta Fecioara Maria si Nascatoarea de Dumnezeu o cinstim mai mult decat pe toti sfintii si ingerii, dar totusi nu-i aducem slujire ca lui Dumnezeu. Cinstirea ce i se da ei se numeste preacinstire (supravenerare), si ei i se cuvine aceasta preacinstire pentru ca ea este Maica lui Dumnezeu, nu numai o "prietena" a Lui, asemenea celorlalti sfinti. De aceea se spune in cantarea bisericeasca (axionul): "Ceea ce esti mai cinstita decat heruvimii si mai slavita fara de asemanare decat serafimii". Ea este mai presus decat sfintii si ingerii, deoarece si ingerii si oamenii i se inchina. Astfel, i s-a inchinat ei arhanghelul Gavriil, la Buna Vestire (Luca 1, 28-29), si in acelasi chip i s-a inchinat ei si Sfanta Elisabeta, maica Sfantului Ioan Botezatorul (Luca 1, 40-43). insasi Sfanta Fecioara, prin Duhul Sfant, prooroceste ca pe ea o vor ferici toate neamurile: Ca, iata, de acum ma vor ferici toate neamurile, ca mi-a facut mie marire Cel Putemic... (Luca 1, 48-49), adica cinstirea ei este voita de Dumnezeu.

Sectarul: Nu trebuie sa dam prea multa cinstire Fecioarei Maria, pentru ca nici insusi Fiul ei, Iisus Hristos, n-a cinstit-o. Aceasta se vede din cuvintele Mantuitorului, redate de Sfantul Evanghelist Matei in textul urmator: Cineva I-a zis: lata, mama Ta si fratii Tai stau afara, cautand sa-ti vorbeasca. Iar El i-a zis: Cine este mama Mea si cine sunt fratii Mei? Si, intinzand mana catre ucenicii Sai, a zis: lata mama Mea si fratii Mei. Ca oricine va face voia Tatalui Meu Celui din ceruri, acela imi este frate si sora si mama (Matei 12, 47-50). Deci faptul ca Fecioara Maria I-a fost mama nu are nici o importanta. In fata Lui, legaturile Sale de sange sau de rudenie trupeasca n-au nici un pret si nici o precadere fata de legaturile Sale spirituale cu cei ce fac voia Tatalui, oricine ar fi acestia.

Preotul: Aici este vorba de altceva si anume ca, in afara de inrudirea trupeasca, mai exista si o alta inrudire cu Hristos, mult mai mare si mai importanta, inrudirea sufleteasca, ce consta in a face voia lui Dumnezeu. Aceasta inrudire insa nu desfiinteaza si nu micsoreaza pe cea trupeasca. Deosebirea sta numai in aceea ca inrudirea sufleteasca si-o poate castiga oricine, implinmd voia Tatalui. inrudire inseamna nu numai o legatura de sange, trupeasca, ci si o legatura de dragoste si de unitate sufleteasca. Cel ce face voia lui Dumnezeu, acela devine sufleteste inrudit cu Dumnezeu, deoarece ii este cu totul atasat lui Dumnezeu.

Astfel, prin cuvintele de mai sus, Mantuitorul nici n-a inlaturat inrudirea Sa cea trupeasca cu Maica Sa, nici n-a micsorat cinstirea ce i se cuvenea unei mame de la fiul ei, ci numai a cautat sa accentueze ca cealalta inrudire cu El, cea sufleteasca, desi este de mai mare pret, o poate realiza totusi orice credincios ( Maica Domnului a fost si singura care a implinit desavarsit voia lui Dumnezeu ). Asadar, a fost un cuvant de indemn si de incurajare la adresa multimii, iar nu unul de dispret la adresa Maicii Sale. Mantuitorul nostru Iisus Hristos, cat a fost cu Maica Sa pe pamant, pururea o asculta si o iubea si era supus fata de ea (Luca 2, 51) si oricand ii cerea ceva, nu se arata neascultator fata de ea. Astfel, vedem ca la nunta din Cana Galileii, la cererea Mamei Sale, El a facut prima minune, prefacand apa in vin (Ioan 2, 3-10).

Apoi a avut mare grija de Maica Sa, chiar si cand era rastignit pe Cruce; purtandu-i de grija, a dat-o spre ingrijire celui mai iubit dintre toti ucenicii Sai, Sfantului Ioan Evan- ghelistul, dupa cum este scris: Deci Iisus, vazand pe Maica Sa si pe ucenicul pe care il iubea stand alaturi, a zis mamei Sale: "Femeie, iata fiul tau!" Apoi a zis ucenicului: "Iata mama ta!" Si din ceasul acela ucenicul a luat-o la sine (Ioan 19, 26-27). Vezi ca Mantuitorul, nici in vremea cea grea a suferintelor Sale de pe Cruce, nu a neglijat purtarea de grija fata de Maica Sa, care L-a nascut si L-a crescut? Si cum oare ar fi putut sa dispretuiasca pe Mama Sa, cand insusi Dumnezeu a dat porunca sa cinstim pe tata si pe mama, dupa cum s-a scris: Cinsteste pe tatal tau si pe mama ta (Deut. 5, 16)?

Sectarul: Dar de ce voi o numiti pe Maria pururea Fecioara, de vreme ce insusi Fiul sau a numit-o femeie, ceea ce inseamna ca a fost casatorita, iar nu fecioara, caci asa se adevereste din cuvantul Scripturii: Deci Iisus, vazand pe mama Sa si pe ucenicul pe care il iubea stand alaturi, a zis mamei Sale: Femeie, iata fiul tau! (Ioan 19, 26). Tot asa o numeste, dispretuitor, si la nunta din Cana Galileii: A zis ei Iisus: Ce ne priveste pe mine si pe tine, femeie? (Ioan 2, 4). in acest caz, nici nu o putem socoti mai de cinste si nu ii putem aduce un cult deosebit.

Preotul: in primul citat, nicidecum nu este vorba de dispret, ci, dimpotriva, se vede cum Mantuitorul s-a ingrijit de soarta ei, incredintand-o spre purtare de grija Apostolului Ioan, stiind ca El se va inalta la cer, pentru ca sa o ingrijeasca la batranetile ei. Acest lucru nu este o necinstire, ci, cu adevarat, o mare cinstire si respect fata de Mama Sa, careia nici in chinurile de pe Cruce nu uita sa-i poarte de grija, datorita dragostei celei mari pe care o avea fata de ea, ca mama.

Iar daca o numeste "femeie", nicidecum nu o face in inteles de femeie casatorita sau in semn de dispret, ci numai in inteles de gen. Caci tot asa s-au adresat si cei doi ingeri Mariei Magdalena la mormant: Femeie, de ce plangi? (Ioan 20, 12- 13). Iar cei doi barbati, care s-au aratat la Inaltarea la cer a Domnului, au zis catre apostoli: Barbati galileieni, de ce stati privind la cer? (Fapte 1, 11). Nici ingerii, nici cei doi barbati n-au adresat dispretuitor cuvintele "femeie" sau "barbati", ci dimpotriva, in chip mangaietor.

Sectarul: Dar unde spune in Sfanta Scriptura ca Maria, mama lui Iisus, a fost fecioara si pururea fecioara, asa cum o numiti voi, ortodocsii, pe ea?

Preotul: Ca a nascut fiind fecioara, Sfanta Scriptura ne arata in acest fel: Cand arhanghelul Gavriil a venit in Nazaret si i-a binevestit ei ca va naste pe Fiul lui Dumnezeu (Luca 1, 35), intrand la ea, a numit-o: plina de har si binecuvantata intre femei (Luca 1, 28). Iar ea, vazandu-l, s-a tulburat de cuvantul lui si cugeta in sine: Ce fel de inchinaciune poate sa fie aceasta? Si ingerul i-a zis: Nu te teme, Marie, caci ai aflat har la Dumnezeu. Si iata, vei lua in pantece si vei naste Fiu, si vei chema numele lui Iisus. Acesta va fi mare si Fiul Celui Preainalt se va chema si Domnul Dumnezeu ii va da Lui tronul lui David, parintele Sau. Si va imparati peste casa lui Iacov in veci si imparatia Lui nu va avea sfarsit. Si a zis Maria catre inger: Cum va fi aceasta, de vreme ce eu nu stiu de barbat? Si raspunzand, ingerul i-a zis: Duhul Sfant se va pogori peste tine si puterea Celui Preainalt te va umbri; pentru aceea si Sfantul Care se va naste din tine, Fiul lui Dumnezeu se va chema (Luca 1, 29-35).

Ai auzit, omule ratacit, cum arhanghelul s-a inchinat Fecioarei Maria numind-o pe ea plina de har si binecuvantata intre femei si ca ea a aflat mare har de la Dumnezeu, ca n-a cunoscut barbat, ca a fost umbrita de puterea Celui Preainalt si ca a zamislit si a nascut din Duhul Sfant pe Fiul lui Dumnezeu? Apoi ai mai auzit ca, desi era fecioara nestiind de barbat, ingerul Domnului nu i-a zis "binecuvantata esti tu intre fecioare", ci intre femei, prin aceasta nearatand dispret fata de Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu, cea "plina de har", ci descoperind o veche taina: "zdrobirea capului sarpelui prin femeie" (Fac. 3, 15) si ca ea va fi acea tainica si duhovniceasca Eva care va naste pe Noul Adam, Hristos, Care va aduce viata in lume?

Dumnezeiestii Parinti ai Bisericii zic ca Hristos S-a tiumit samanta a femeii (Fac. 3, 15), ca Cel ce nu S-a nascut din samanta de barbat, ci de la Duhul Sfant si din Preacuratele sangiuri ale Preasfintei Fecioare Şi-a luat trup.

Asadar, cata nebunie si ratacire este in capul sectarilor care hulesc pe Preasfanta si Preacurata Fecioara Maria, cea neispitita de barbat, punand-o pe ea in randul femeilor celor maritate, pe cea plina de dar, pe cea care a aflat har de la Dumnezeu si este binecuvantata intre femei (Luca 1, 28)!

Vor vedea acesti hulitori si stricati la minte si la intelegere sectari in ziua cea mare a Judecatii de apoi, cand aceasta Imparateasa si Fecioara Maria va sta de-a dreapta tronului Fiului sau cu mare si negraita slava, dupa cum Psalmistul a aratat, zicand: Sezut-a tmparateasa de-a dreapta Ta, imbracata in haina aurita si prea infrumusetata... Pomeni-vor numele tau in tot neamul... (Ps. 44, 11, 20-21).

Si ce zici tu, ereticule, oare pentru ca arhanghelul Gavriil a numit-o pe ea femeie, zicand: binecuvantata esti tu intre femei, apoi pentru aceasta zici ca Fecioara Maria era femeie casatorita, asa cum o numiti voi cu hula si nebunie ereticeasca? Oare n-a zis ea la inchinarea ingerului ca "nu stiu de barbat" (adica este fecioara)?

Sau cand Dumnezeu a zidit-o pe Eva din coasta lui Adam (Fac. 2, 21-22) si a adus-o la el, iar el a numit-o pe ea "femeie" - oare si atunci Eva era femeie casatonta, fiindca o numise Adam "femeie"? Oare nu era atunci Eva fecioara zidita din trupul cel feciorelnic al lui Adam, fara de impreunare de femeie? Asadar, daca Eva a fost zidita de Dumnezeu fecioara, iar Insusi Dumnezeu si Adam pe aceasta fecioara, Eva, o numesc "femeie" (Fac. 2, 22-23), apoi nu o numeste pe ea "femeie", in inteles ca era femeie casatorita, cum rau si nebuneste intelegeti voi, sectarii, cuvantul "femeie".

Ci atat Dumnezeu, cat si Adam, au zis Evei "femeie" - atunci cand ea era fecioara -, ca sa arate prin acest cuvant ca ea era parte femeiasca, nu barbateasca, si prin cuvantul femeie a aratat genul ei feminin. Deci nicidecum nu se intelege ca Dumnezeu si Adam, pe cea luata din coasta lui Adam - si care atunci era fecioara - au numit-o femeie in inteles de femeie maritata (casatorita), asa cum voi ratacit si rau intelegeti cuvantul femeie in Sfanta Scriptura. Caci precum Eva era fecioara, atunci cand i s-a zis "femeie", tot astfel Eva cea tainica si duhovniceasca, Preacurata Fecioara Maria, care a nascut pe Noul Adam, Hristos, fecioara este in vecii vecilor, cu toate ca Sfanta Scriptura o numeste pe ea "femeie", aratand prin aceasta genul ei feminin.

Atunci Adam, prin lucrarea lui Dumnezeu, a nascut intru feciorie din trupul sau femeie fara de femeie (adica fara a se impreuna cu femeie), iar la plinirea vremii, firea femeiasca, prin lucrarea Sfantului Duh, a nascut barbat fara de barbat, in feciorie nascand Fecioara si ramanand fecioara, precum si la inceput a nascut Adam intru feciorie femeie fara de femeie, ramanand intru feciorie. Caci asa a binevoit Dumnezeu, ca intru Fecioara Maria sa dea imprumut firii lui Adam celui vechi prin Noul Adam Cel nascut din Fecioara, Care a venit in lume si S-a imbracat in firea noastra din negraita Sa mila si bunatate, pentru ca sa izbaveasca pe vechiul Adam, cu tot neamul lui, din osanda si din moarte. Caci precum intru Adam toti mor, asa intru Hristos toti vor invia (I Cor. 15, 22; Rom. 5, 8; Ioan 3, 16; 5, 24).

Deci ia aminte, omule ratacit - tu si cei asemenea tie -, ca Sfanta Scriptura nu numeste pe Maica Domnului "femeie" (Luca 1, 43) in sensul de femeie casatorita, cum rau si sucit intelegeti voi, ci, prin cuvantul "femeie", Sfanta Scriptura arata numai genul feminin al Sfintei Fecioare Maria si totodata arata in chip umbros si tainic ca ea este femeia aceea prin care se va zdrobi capul sarpelui (Fac. 3, 15) si prin care va veni mantuirea neamului omenesc.

La cele de mai sus trebuie adaugate si urmatoarele:

1. Fiind Maica a Mantuitorului, Fecioara Maria a fost si este mijlocitoare a mantuirii.

2. Zamislind de la Duhul Sfant pe Mantuitorul in pan- tecele ei, a fost cu totul curatita de pacate, ca nici un alt om, oricat de sfant ar fi fost.

3. Fiindu-i prezisa de Dumnezeu cinstirea ei - ca nici o alta cinstire a vreunui om -, Sfanta Fecioara Maria trebuie socotita ca cea dintai dintre sfinti, asa cum Ioan Botezatorul este cel mai mare intre prooroci (Luca 7, 28), deoarece venirea lui a fost profetita de alti profeti (Mal. 3, 1; Isaia 40, 3).

Pentru toate acestea, Sfintei Fecioare Maria i se cuvine o cinstire mai mare decat altor sfinti, o preacinstire, ea fiind imparateasa si cununa tuturor sfintilor. Iar cum ca si dupa nastere a ramas fecioara, citeste si vezi cele proorocite despre ea de Proorocul lezechiel (44, 1-3).

Sectarul: Nu trebuie sa dam prea multa cinstire Fecioarei Maria, si nici nu poate fi preavenerata ca fecioara, pentru ca a mai avut si alti copii, care sunt numiti de Sfanta Scriptura "frati si surori" ai lui Iisus, iar Iisus este numit "intaiul nascut" (Matei 1, 25), de unde urmeaza ca Maria a mai avut ulterior si alti fii. Si intr-adevar Biblia ne vorbeste de niste "frati" ai Domnului si, de asemenea, despre "surorile" Lui, cand reda cuvintele iudeilor, nedumeriti de persoana minunata a Domnului: Au nu este Acesta fiul teslarului? Au nu se numeste mama Lui Maria si fratii Lui: Iacov si Iosi si Simon si Iuda? Si surorile Lui au nu sunt toate la noi? (Matei 13, 55-56; Marcu 6, 3). Atunci de ce sa falsificam adevarul numind-o pe Maica Domnului "Pururea Fecioara" si venerand-o ca atare?

Preotul: in citatul prim, expresia "intaiul nascut" nu inseamna numaidecat ca trebuie sa presupunem si existenta altora nascuti ulterior (al doilea, al treilea etc.). Acesta este un fel de a vorbi al Vechiului Testament, unde "intaiul nascut" se numeste cel ce deschide intai pantecele, indiferent daca va mai avea si alti frati sau nu (les. 13, 2) si unde adeseori numeralul cardinal (1, 2, 3 etc.) este inlocuit ori intrebuintat amestecat cu cel ordinal (intaiul, al doilea, al treilea). Ebraismul acesta a intrat si in felul de vorbire al Noului Testament. in cazul de fata "intaiul nascut" inseamna "unul nascut", in sens de "unicul nascut".

Alt inteles este exclus, deoarece, daca intr-adevar Iisus ar mai fi avut si alti frati naturali (fii ai Mariei) n-ar fi lasat-o pe Maica Sa in grija unui apostol, ci in grija vreunui frate al Sau. In citatul al doilea, se spune de "frati" si de "surori" ai Domnului. "Frati" sunt chiar amintiti cu numele si sunt in numar de patru, iar "surorile" (la plural) trebuie sa fi fost cel putin doua. In Sfanta Scriptura sunt amintiti de mai multe ori (vezi Matei 12, 47-50, Marcu 3, 31; Luca 8, 19; Ioan 2, 12; 7, 3; Fapte 1, 14; I Cor. 9, 5; GaL 1, 19). Ei insa in nici un caz nu au putut fi frati naturali ai lui Iisus Hristos si fii ai Mariei, mama lui Iisus, pentru ca:

1. Dupa o veche si unanima traditie, Maria, mama lui Iisus, a ramas dupa nastere fecioara, asa cum a fost prefigurata in vedenia Proorocului lezechiel (44, 1-3).

2. Mama acestor asa-zisi frati ai Domnului este o alta persoana decat Fecioara Maria, caci este numita in Sfanta Scriptura Maria sau cealalta Marie (adica deosebita de Maria Maica Domnului, si de Maria Magdalena) sau sora mamei Lui Maria lui Cleopa, fiind amintita chiar alaturi de Maica Domnului si in apropierea ei.

Iata textele biblice lamuritoare: Si erau acolo multe femei, privind de departe... intre care era Maria Magdalena si Maria, mama lui Iacov si a lui Iosi, si mama fiilor lui Zevedeu (Matei 27, 55-56). Iacov si Iosi sunt doi din cei patru "frati" ai Domnului (Matei 13, 55). Mama lor asadar este o alta persoana decat Maria, mama lui Iisus. Evanghelistul continua apoi: Dupa ce a trecut sambata..., au venit Maria Magdalena si cealalta Marie, ca sa vada mormantul (Matei 28, 1). Aici iarasi este vorba de "cealalta Marie", care nu poate fi alta decat mama "fratilor" Domnului si despre care a fost vorba si in textul precedent. in chip asemanator scriu si ceilalti evanghelisti: Si erau si femei care priveau de departe; intre ele: Maria Magdalena, Maria, mama lui Iacov cel Mic si a lui losi si Salomeea (Marcu 15, 40). Iar Maria Magdalena si Maria, mama lui Iosi, priveau unde L-au pus (Marcu 15, 47).

Acelasi evanghelist scrie apoi: Si dupa ce a trecut ziua sambetei, Maria Magdalena, Maria, mama lui Iacov, si Salomeea au cumparat miresme, ca sa vina sa-L unga (Marcu 16, 1). Apoi, in alt text: Iar ele erau: Maria Magdalena si Ioana si Maria lui Iacov si celelalte impreuna cu ele, care ziceau catre apostoli acestea (Luca 24, 10). Si, in sfarsit, altul: Si stateau langa crucea lui Iisus, mama Lui si sora mamei Lui, Maria lui Cleopa, si Maria Magdalena (Ioan 19, 25).

in toate textele de mai sus este vorba de aceleasi femei care au luat parte la evenimentele Patimilor si ale invierii Domnului. Toate sunt pomenite cu numele, numai Maria, mama lui Iacov si a lui Iosi (doi din "fratii" Domnului - Matei 13, 55) este numita in ambele locuri Maria, mama lui Iacov apoi alteori mama lui Iosi, sau cealalta Marie, iar in alte locuri, sora mamei Lui, Maria lui Cleopa. Dar dupa adevar este vorba de aceeasi persoana, caci totdeauna este numita "Maria". Deci "fratii Domnului", avand alta mama decat pe Maria, mama lui Iisus, nu pot fi fii ai Fecioarei Maria si frati naturali ai lui Iisus.

3. "Fratii Domnului" nici ei insisi nu se numesc "frati", ci "robi" si "slujitori ai lui Iisus", anume dupa toata probabilitatea - caci certitudine deplina nu exista - doi dintre ei, Iacov si Iuda, sunt autorii celor doua epistole sobornicesti, numite "a lui Iacov" si respectiv "a lui Iuda". Or, acolo ei se numesc fiecare "rob" (Iacov 1, 1) si "slujitor" (Iuda 1, 1) ai Domnului Iisus, iar nu "frati".

4. Daca ar fi fost frati naturali ai Sai, Hristos i-ar fi facut apostoli; ori ei n-au fost dintre cei doisprezece apostoli. Desi multi presupun ca acestia doi dintre "fratii Domnului", anume Iacov si Iuda, ar fi identici cu cei doi apostoli dintre cei doisprezece care poarta acest nume (Apostolul Iacov, connumit la fel cu "fratele Domnului" cel Mic, in toate listele apostolilor, iar Iuda "fratele Domnului" ar fi fost Apostolul Iuda Tadeul), totusi, aceasta este o simpla presupunere, neindestulator de intemeiata, mai ales ca ei insisi nu se numesc "apostoli", dupa cum nu se numesc nici "frati ai Domnului"; iar despre apostoli vorbesc la persoana a treia (Iuda 1, 17). Despre Iacov, "fratele Domnului", se stie numai ca a fost dintre cei saptezeci de apostoli si cel dintai episcop al Ierusalimului si ca se bucura de cea mai mare autoritate, atat in fata credinciosilor, cat si in fata apostolilor (Fapte 12, 17; 15, 13), in timp ce Apostolul Iacov al lui Zevedeu fusese ucis (Fapte 12, 2); iar despre celalalt Iacov nu mai putem sti nimic.

5. Hristos ar fi incredintat in grija lor pe Fecioara Maria, iar nu in grija Apostolului Ioan, care, oricum, era mai strain acesteia decat un fiu al ei.

6. "Fratii Domnului" nu pot fi nici macar frati vitregi ai lui Iisus sau fii ai lui Iosif dintr-o casatorie anterioara a acestuia, deoarece:

a) Nicaieri nu se spune si nicaieri nu se poate presupune ca Iosif ar mai fi fost casatorit si inainte si ca ar fi devenit vaduv prin divort. Stim din Traditie doar atat, ca era "drept".

b) Mama "fratilor Domnului", dupa cum s-a vazut mai sus, traia si era in apropierea intima a Maicii Domnului, ceea ce ar fi fost exclus - pentru motive lesne de inteles - daca ea ar fi fost candva sotia lui Iosif, acum divortata.

7. Tinand seama de faptul ca peste tot in Orient, dar in special la iudei, cuvantul "frate" se intrebuinta si in inteles mai larg, de "var" sau de alte rudenii mai apropiate sau mai indepartate, ca de exemplu la Facere (13, 8), unde Avraam il numeste pe Lot "frate", desi ii era numai nepot de frate (Fac. 11, 27), trebuie sa admitem ca si "fratii Domnului" au fost - probabil - veri ai lui Iisus, dar nu veri primari, pentru ca desi mama lor este numita "sora" a Maicii Domnului (Ioan 19, 25), ea nu putea sa fi fost sora buna a acesteia, deoarece purta acelasi nume cu Maria, si foarte rar se obisnuia in vechime ca doua surori sau doi frati sa poarte acelasi nume. Ci cuvantul "sora" trebuie sa aiba aici, de asemenea, intelesul de vara, probabil vara primara. in acest caz, fiii ei, numiti "fratii Domnului", ar putea fi cel mult veri secundari ai lui Iisus Hristos.

Sectarul: Din cele aratate pana aici, s-ar putea crede ca Fecioara Maria, Maica lui Iisus Hristos, a ramas pururea fecioara si nu a mai avut alti copii in afara de Iisus, daca nu ar fi scris in Sfanta Scriptura ca Iosif n-a cunoscut-o pe ea, numai pana ce a nascut pe Cel intai Nascut, pe Iisus Hristos, lasand astfel a se intelege ca apoi ea ar fi putut avea si alti copii.

Preotul: Sfanta Scriptura zice intr-adevar: Si n-a cunos- cut-o pe ea pana ce a nascut pe Fiul sau Cel Unul Nascut, Caruia I-a pus numele Iisus (Matei 1, 25); dar luati aminte si intelegeti ca, in Sfanta Scriptura, expresia pana cand inseamna vesnicie. Caci zice Domnul: lata, Eu sunt cu voi in toate zilele, pana la sfarsitul veacului (Matei 28, 20). Oare aceasta in- seanma ca se va desparti de noi dupa sfarsitul veacului acestuia? Oare nu zice dumnezeiescul Apostol Pavel: Si astfel (dupa obsteasca inviere) pururea vom fi cu Domnul (I Tes. 4, 17)?

Iar in alt loc al Sfintei Scripturi este scris: Zis-a Domnul Domnului meu: sezi de-a dreapta Mea pana ce voi pune pe vrajmasii Tai astemut picioarelor Tale (Ps. 109, 1). Oare aceasta inseamna ca dupa aceea Mantuitorul nostru Iisus Hristos nu va sedea de-a dreapta Tatalui spre a imparati cu El peste toate veacurile, stiind bine ca imparatia Lui nu va avea sfarsit (Luca 1, 35)?

Iar daca in alt loc al Sfintei Scripturi se zice ca Noe a dat drumul corbului din corabie spre a vedea daca a scazut apa, si zburand corbul nu s-a mai intors pana cand s-a uscat apa pe pamant (Fac. 8, 7), aceasta inseamna ca s-a mai intors la corabie vreodata?

Iarasi se arata in dumnezeiasca Scriptura ca Micol, fata lui Saul (sotia lui David), nu a nascut fiu pana in ziua in care a murit (II Regi 6, 23). Oare inseamna ca a mai nascut fii dupa ce a murit, pentru ca se zice "pana cand"?

Asadar deschide ochii mintii asupra acestor marturii, alese din multe altele ale Sfmtei Scripturi, si intelege ca cuvantul pana cand in Sfanta Scriptura inseamna vesnicie si, dupa cum Mantuitorul Hristos vesnic va fi cu apostolii Sai si cu toti cei ce implinesc poruncile Lui, dupa cum El vesnic va sta de-a dreapta Tatalui imparatind in imparatia Sa cea fara de sfarsit, dupa cum corbul in veci nu s-a mai intors pe corabia lui Noe si dupa cum in veci Micol, fiica lui Saul, nu a mai nascut fii dupa ziua in care a murit, tot astfel Iosif cel drept si temator de Dumnezeu, vesnic (in veac) nu a cunoscut-o pe aceea care a fost fecioara inainte de nastere, a fost fecioara in nastere si a ramas pururea fecioara, Preasfanta si Preacurata Fecioara Maria, Nascatoarea de Dumnezeu si Maica Luminii, imparateasa ingerilor si a oamenilor.

La acestea sa mai adaugam si observatia ca expresia "pana cand" nu limiteaza nicidecum durata starii de feciorie a Mariei, ci, dimpotriva, este folosita tocmai sa accentueze faptul ca Iisus Hristos S-a nascut din fecioara fara de barbat. De aceea unele editii ale Noului Testament folosesc si traducerea: fara sa fi cunoscut-o pe ea Iosif, Maria a nascut pe Fiul sau Cel Unul Nascut,.., ceea ce inseamna acelasi lucru, asa cum am aratat mai sus.

Sectarul: in Sfanta Scriptura ni se spune, in mai multe locuri, ca noi crestinii nu avem decat un singur Mijlocitor al mantuirii, pe Iisus Hristos. Or voi, ortodocsii, va adresati Maicii Domnului, zicand: "N-avem alt ajutor afara de tine"; si ziceti: "Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu, mantuieste-ne pe noi", ceea ce este o mare greseala, ca puneti pe Maica Domnu- lui ca si pe Mantuitorul, mijlocitoare a mantuirii voastre.

Preotul: in aceasta privinta ti-am dat lamuriri pe larg, cand am vorbit despre cultul sfmtilor. Iar in ce priveste adresarea noastra catre Maica Domnului in acest chip: "Nu avem alt ajutor in afara de tine", prin aceasta noi nu tagaduim unicitatea lui Hristos ca Mijlocitor al mantuirii noastre obiective, dar nu neglijam nici folosul oricarui alt ajutor in legatura cu mantuirea noastra subiectiva .

intelesul acestei adresari este urmatorul: "Tu ne poti da cel mai mare ajutor la mantuirea noastra subiectiva; un alt ajutor mai mare nu gasim la nici un alt sfant". Sau: "Nu avem pe altcineva care sa ne poata ajuta atat de mult cat ne poti ajuta tu, ca Maica a Mantuitorului nostru". Iar cuvintele de rugaciune adresate ei: "Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu, mantuieste-ne pe noi" inseamna: "indupleca pe Fiul Tau sa ne mantuiasca", sau "Izbaveste-ne pe noi". in limba greaca, limba in care au fost scrise toate cartile Noului Testament, ca si cartile de cult ortodox, verbul "a mantui" inseamna si a izbavi de rau, de necaz, de ispita, de stramtorare.

Deci, "Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu, mantuieste- ne pe noi" inseamna: "ajuta-ne cu rugaciunile tale sa ne izbavim de rele, de necaz, de lucrarile diavolului, de patimi". Asadar, prin "mantuieste-ne pe noi" nu intelegem "iarta-ne pacatele", ci "roaga-te Fiului tau pentru mantuirea noastra". Cu neputinta este ca preacinstirea Maicii Domnului sa supere pe Fiul ei, Caruia prin aceasta nu-I scadem nimic din adorarea ce I se cuvine, ci, dimpotriva, toata preacinstirea Maicii Domnului trece de partea Fiului sau, Care a ales-o si a sfintit-o pe ea spre a-I fi Lui Maica.

Deci ia aminte, omule incurcat la intelegere si ratacit de la adevar, cele ce am a-ti spune. in cele de pana aici ti-am aratat, cu marturii din Sfanta Scriptura, cinstea, slava si darurile date de Dumnezeu Preasfintei Sale Maici si ai auzit ca Dumnezeu, inca indata dupa caderea lui Adam si a Evei, a prevestit ca Maica Domnului va fi acea "femeie-fecioara" care va zdrobi capul sarpelui (Fac. 3, 15). Apoi, despre ea s-a proorocit ca va fi acea fecioara care va naste pe Emanuel- Dumnezeu (Isaia 7, 14); ea va fi mijlocitoare a intrarii in lume a Mantuitorului nostru Iisus Hristos (ler. 31, 21-23); ei i s-a inchinat arhanghelul Gavriil si a numit-o pe ea "plina de har" si "binecuvantata intre femei" (Luca 1, 28); ei i s-a inchinat Elisabeta, maica Sfantului Ioan Botezatoml, numind-o "cea binecuvantata intre femei" si "Maica Domnului meu" (Luca 1, 40-43); fericit este pantecele si sanul ei, ca a purtat si a alaptat pe Mantuitorul lumii, Hristos (Luca 11, 27-28); Mantuitorul, ca Fiu al ei, o asculta si-i era supus (Luca 2, 51); prima minune a facut-o Mantuitorul la nunta din Cana Galileii, la rugamintea ei (Ioan 2, 3-10); Mantuitorul S-a ingrijit de soarta ei, chiar si atunci cand El suferea infricosatele chinuri pe Cruce, incredintand-o spre purtare de grija celui mai iubit dintre toti apostolii Sai (Ioan 19, 26-27); ea insasi, prin Duhul Sfant, a proorocit ca toate neamurile o vor ferici si-i vor aduce cult pentru marirea cu care a invrednicit-o Dumnezeu pentru smerenia ei (Luca 1, 48-49); insusi numele ei inseamna "Doamna, Stapana" in limba ebraica.

Aceasta Doamna si imparateasa-Fecioara va sta de-a dreapta tronului Fiului sau in ziua Judecatii de apoi (Ps. 44, 11); ea a zamislit si a nascut din Duhul Sfant pe Fiul lui Dumnezeu (Luca 1, 35), fiind umbrita de puterea Celui Preainalt (Luca 1, 35) si ramanand fecioara si dupa nastere (lez. 44, 1-3); ea este "mai cinstita decat heruvimii si mai slavita fara de asemanare decat serafimii" (Axionul). Ea n-a mai avut si alti fii in afara de Iisus Hristos, Mantuitorul lumii (Ioan 20, 12-13; Fapte 1, 11), iar mama asa-zisilor "frati si surori ai Domnului" nu este Maica Domnului, ci Maria lui Cleopa (Matei 27, 55-56; Marcu 15, 40, 47; 16, 1; Ioan 19, 25 s.a.); "fratii Domnului sunt numai rudenii cu El, iar nu frati naturali ai Lui, caci in vechime la iudei, rudeniile de aproape se ziceau frati (Fac. 13, 8). Mama "fratilor Domnului", Maria lui Cleopa, se numeste sora cu Maica Domnului, tot in acest sens de rudenie apropiata (Ioan 19, 25 s.a.).

Asadar, dupa ce ai vazut marturiile Sfintei Scripturi despre aceste adevaruri privitoare la Maica Domnului, daca ai avea mintea ta curatita de intunericul ereziei si de pacate, ai putea intelege prealuminat, pentru care pricina noi, crestinii ortodocsi din Biserica lui Hristos cea dreptmaritoare, aducem preacinstire Preasfintei Fecioare Maria. Rugandu-ne ei, o punem pe ea mijlocitoare catre Fiul sau si Dumnezeul nostru, spre a ne ajuta prin mijlocirea preaputernicelor sale rugaciuni, pe care le face pururea catre Dumnezeu pentru tot neamul omenesc si mai ales pentru toti cei binecredinciosi.

Dar fiindca ochii mintii voastre, a sectarilor, de mult i-a inchis satana ca sa nu vada lumina adevarului si v-ati facut asemenea pasarilor si corbilor de noapte, care la intuneric vad, iar la lumina orbesc, asa si voi, avand intunecate mintile voastre de duhurile inselaciunii, intunericul il socotiti lumina, iar lumina intuneric. Iar ca adevarul acesta este, asculta ce-ti zic: De ce nu cinstiti voi, sectarilor, pe Maica Domnului, cand insasi dumnezeiasca Scriptura va arata ca si Arhanghelul Gavriil a cinstit-o pe ea cu inchinaciune (Luca 1, 29)?

De ce n-o cinstiti voi, sectarilor, pe Maica Domnului, care este Biserica imparatului slavei, cea mai desfatata decat cerurile, caci ea pe Dumnezeu, a Carui slava nu o cuprinde nici cerul, nici pamantul, L-a purtat in pantece? (II Paral. 2, 6). Pentru care pricina voi, sectarilor, nu cinstiti pe Maica Domnului care, dupa marturia Sfintei Scripturi si a arhanghelului binevestitor, este "plina de har" (Luca 1, 28)?

Pentru care pricina voi, ratacitilor cu mintea, socotiti pe Maica Domnului ca pe o femeie de rand, pe aceea care a aflat "har de la Dumnezeu" si care este "binecuvantata intre femei" (Luca 1, 28-30)? Pentru care pricina voi, sectarilor, sunteti atat de impietriti si orbi la intelegere si nu cinstiti pe Maica Domnului, pe care, prin Sfantul Duh, a marturisit-o Elisabeta ca este Maica Domnului si binecuvantata intre femei (Luca 1, 40-43)? Daca voi ziceti ca credeti cele scrise in Sfanta Scriptura, apoi de ce nu preacinstiti pe Maica Domnului, cand Scriptura va arata ca pe ea "o vor ferici toate neamurile", pentru marirea pe care a facut-o Dumnezeu ei (Luca 1, 48-49)?

Pentru care pricina voi, sectarilor, si cei asemenea voua eretici, ati ajuns la atata intuneric de neintelegere, ca in loc de a cinsti si a venera pe Maica Dumnezeului Celui viu, voi o huliti, si in nebunia voastra o socotiti ca pe o femeie de rand? Sfantul Duh o arata pe ea in psalmi ca pe o imparateasa a ingerilor si a toata faptura, stand de-a dreapta scaunului Fiului ei in haina aurita si prea infrumusetata (Ps. 44, 10), iar voi, sectarilor, o numiti ca este o femeie oarecare de rand, ca toate femeile.

Duhul Sfant arata in Sfanta Scriptura ca Maica Domnului va fi pomenita din neam in neam si popoarele o vor lauda pe ea in veacul veacului (Ps. 44, 20-21), iar voi, blestematilor sectari si prooroci mincinosi, pe care v-a orbit satana, nu voiti sa o laudati si sa o preacinstiti pe Maica Domnului. Duhul Sfant arata ca toata slava fiicei imparatului (a Maicii Domnului) este inlauntru, imbracata cu tesaturi de aur si prea infrumusetata (Ps. 44, 15). Prin slava dinlauntru arata ca ea este camara Duhului Sfant, Preacurata, iar voi, sectarilor nebuni, o huliti pe Maica Domnului si o necinstiti.

Maica Domnului este acea fecioara care a nascut pe Emanuel-Dumnezeu (Isaia 7, 13) si voi, intunecatilor, ziceti ca este o femeie oarecare ca toate femeile. Duhul Sfant prin gura Proorocului lezechiel o arata pe Maica Domnului ca "usa incuiata", prin care nimeni nu va trece decat Dumnezeul lui Israel, si dupa trecere, incuiata va ramane (lez. 44, 1-3), adica Fecioara va fi inainte de nastere, Fecioara in nastere si dupa nastere pururea va ramane fecioara, iar voi, intunecatilor la minte si la intelegere, orbiti de satana, ziceti ca Maica Domnului a mai avut si alti fii in afara de Fiul lui Dumnezeu, pe Care L-a nascut.

Mai bine ar fi ca voi, toti ereticii si sectarii, sa va legati cate o piatra de moara de grumaji si sa va aruncati in mare (Matei 18, 6-7; Marcu 9, 42; Luca 17, 1-2), decat sa se sminteasca sufletele bunilor crestini cu minciunile si hulele voastre cele dracesti si blestemate. Cum ar fi putut oare Iosif cel drept si temator de Dumnezeu (Matei 1, 19) sa indrazneasca a se atinge de Preasfanta Fecioara dupa nasterea lui Hristos, mai ales dupa ce el a primit descoperirea de la insusi Dumnezeu, prin ingerul Sau, ca Cel ce S-a zamislit in pantecele Fecioarei este de la Duhul Sfant (Matei 1, 19-21) si ca Cel zamislit din Duhul Sfant va fi Mantuitorul lumii, Hristos (Matei 1, 21)?

Oare dreptul si tematorul de Dumnezeu Iosif - caruia i se descoperise de la Dumnezeu ca Fecioara Maria, logodnica sa, a zamislit de la Duhul Sfant si a inteles ca prin ea Dumnezeu va lucra la mantuirea neamului omenesc, la zdrobirea capului sarpelui (Fac. 3, 15) si ca ea este Fecioara cea proorocita de Duhul Sfant prin Sfantul Prooroc Isaia, care va naste pe Emanuel, Dumnezeul si Mantuitorul lumii (Isaia 7, 14) - mai putea el cugeta ceva din cele omenesti asupra ei? Tocmai de aceea Iosif cel drept si temator de Dumnezeu (Matei 1, 19) s-a aratat atat de osarduitor si ascultator si a slujit cu atata osteneala atat Pruncului Dumnezeu, de la nastere la fuga in Egipt si la intoarcerea de acolo (Luca 2, 1, 4-6; Matei 2, 13-23), precum si in ceilalti ani ai vietii sale, cat si Maicii Domnului, pentru ca isi dadea desavarsit seama de chemarea ce o avea el de a sluji Preasfintei Fecioare, prin care Dumnezeu a venit in lume cu trup, sa mantuiasca neamul omenesc.

Deci, mute sa fie gurile tuturor ereticilor si ale sectarilor care aduc hule asupra imparatesei ingerilor si a Maicii lui Dumnezeu si asupra dreptului si tematorului de Dumnezeu Iosif, in cele ce rau si nebuneste socotesc ca a mai avut si alti fii Preasfanta si Preacurata Fecioara Maria, Nascatoarea de Dumnezeu, cea "plina de har" (Luca 1, 28-29).

***

Sa petrecem perioada Postului Mare împreuna cu Sf. Efrem Sirul:

Doamne si Stapânul vieţii mele,
duhul trândaviei, al grijii de multe,
al iubirii de stapânire
si al grairii în desert,
nu mi-l da mie!

Iar duhul curaţiei, al gândului smerit,
al rabdarii si al dragostei,
daruieste-l mie, slugii Tale.

Asa Doamne, Împarate, daruieste-mi
sa-mi cunosc greselile mele,
si sa nu osândesc pe fratele meu,
ca binecuvântat esti în vecii vecilor.

AMIN.

***

De ce sa Postim? In 14 Februarie a început postul Sf.Pasti, care este o ocazie de crestere spirituala si de apropiere de Dumnezeu. Crestem spiritual prin abtinerea de la mâncare, bautura, petreceri; prin participarea la slujbele religioase din Sf. Biserica si prin rugaciuni personale acasa; prin facerea de bine catre cei saraci, bolnavi etc, si catre Biserica. Si prin toate aceste fapte crestinesti ne apropiem si de Dumnezeu, în acelasi timp.

Sa folosim deci Postul Mare, ca o oportunitate de a ne îmbogati spiritualiceste si de a ne apropia de Dumnezeu. Sa nu o pierdem, ci s-o folosim pentru a ne pregati pentru cele vesnice — caci va veni ziua, pe neasteptate, când vom da socoteala Judecatorului nostru Ceresc pentru faptele si credinta noastra. Sa nu neglijam în timpul acestui post sa primim Sfintele Taine ale Spovedaniei si împartasaniei.

Cum sa postim?Postiti? Aratati-mi-o prin fapte! Cum? De vedeti un sarac, aveti mila de el; un dusman, împacati-va cu el; un prieten înconjurat de un nume bun, nu-l pizmuiti ; o femeie frumoasa, nu gânditi rau asupra ei. Nu numai gura si stomacul vostru sa posteasca, ci si ochiul si urechile si picioarele si mâinile voastre, si toate madularele trupului vostru. Mâinile voastre sa posteasca ramânând curate de rapire si lacomie. Picioarele voastre nealergând la privelisti urâte si în calea pacatosilor. Ochii neprivind cu ispitire frumusetile straine...Gura trebuie sa posteasca de sudalme si de alte vorbiri rusinoase....” Sf. Ioan Gura de Aur.

***

 

 

DESPRE IMPORTANTA RUGACIUNII

***

Despre importanta rugaciunii. Când te scoli dimineata din somn, gândeste-te ca Dumnezeu îti da ziua pe care n-ai fi putut sa ti-o dai singur, si pune deoparte prima ora sau macar un sfert de ora din ziua ce ti-a dat si adu-o drept jertfa lui Dumnezeu într-o rugaciune de multumire si de cerere buna. Cu cât vei face mai cu osârdie acest lucru cu atât mai mult îti vei sfinti ziua, cu atât mai puternic te vei îngradi în fata ispitelor pe care le întâmpini în decursul zilei.

Tot asa, când mergi catre somn gândeste-te ca Dumnezeu îti da odihna de ostenelile tale. Consacra lui Dumnezeu o curata si smerita rugaciune. Buna ei mireasma îti va apropia pe îngerul tau spre paza ta.

Rugaciunea de dimineata pentru om este întocmai ca roua diminetii pentru plante. Cine se roaga lui Dumnezeu de dimineata, cu o cuvenita luare aminte, e mai fericit si mai linistit tot restul zilei aceleia. Mintea se ocupa toata ziua cu ceea ce o preocupa de dimineata, ca o piatra de moara, care macina în restul zilei grâu sau neghina.

Sa ne straduim sa punem întotdeauna de dimineata grâu pentru ca vrajmasul sa nu toarne neghina. Sa petrecem ziua ce începe în asa fel încât ea sa ne poata duce catre ziua vesnica, iar nu catre noaptea vesnica.

Sileste-te ca si în mijlocul ocupatiilor sa gasesti macar câteva minute pentru ca sa te întorci cu gândul si cu rugaciunea plina de evlavie catre Acela, Care binecuvinteaza munca cinstita si da izbânda lucrului bun.

Munca si rugaciunea este folosirea cea mai necesara si cea mai buna, în timpul pe care Dumnezeu ni-l da în fiecare zi. “Roaga-te si lucreaza!” Iata pravila de aur care îmbratiseaza toata întelepciunea vietii pamântesti.

Tu nu esti creat pentru pamânt, ci pentru cer. Dupa ostenelile si grijile vietii, ridica-te sus cu mintea si cu inima, revarsa-ti înaintea lui Dumnezeu sufletul în rugaciuni si multumiri. Roaga-te! Aceasta este datoria ta, slava ta, fericirea ta. De la munca, treci la rugaciune, de la rugaciune la munca! Roaga-te si munceste!

Începe si sfârseste-ti ziua cu Dumnezeu.

Când mergi catre somn adu-ti aminte de moarte al carui chip si tinda este somnul.

Adu-ti aminte de cele trecute si nadajduieste în Domnul pentru cele viitoare. Foloseste spre bine cele prezente.

***

Rugaciuni ale diminetii. Din somn sculându-ma, multumescu-Ti Tie, Preasfânta Treime, ca pentru multa bunatatea Ta si pentru îndelunga-rabdarea Ta, nu Te-ai mâniat pe mine lenesul si pacatosul, nici nu m-ai pierdut pentru faradelegile mele, ci ai facut iubire de oameni dupa obicei; si întru deznadajduire zacând eu, m-ai ridicat, ca sa mânec si sa slavesc putereaTa. Deci, acum lumineaza-mi ochii gândului, deschide-mi gura ca sa învat cuvintele Tale, sa înteleg poruncile Tale, sa fac voia Ta, sa-Ti când întru marturisirea inimii si sa laud preasfânt numele Tau, al Tatalui si al Fiului si al Sfântului Duh, acum si pururea si în vecii vecilor. Amin.

Sculându-ma din somn, catre Tine, Stapâne, Iubitorule de oameni, scap si spre lucrurile Tale, ma nevoiesc. Ma rog Tie ajuta-mi cu milostivirea Ta în toata vremea si în tot lucrul. Izbaveste-ma de toate lucrurile lumesti cele rele si de sporirea diavoleasca izbaveste-ma si ma du întru împaratia Ta cea vesnica. Ca Tu esti facatorul meu si Purtatorul de grije si Datatorul a tot binele si întru Tine este toata nadejdea mea si Tie marire înalt, acum si pururea si în vecii vecilor (O rugaciune a Sf. Macarie cel Mare) .

***

Ce sa cerem de la Dumnezeu. E semnificativ ce cerem lui Dumnezeu. Zice cineva ca pe om îl poti cunoaste mai bine dupa întreba-arile pe care le pune, decât dupa raspunsurile care le da. Cuvântul se poate construi si mai restrâns din punct de vedere religios.

Adâncimea lui Dumnezeu într-un om sau superficialitatea (cât de la suprafata este Dumnezeu în om) o poti cunoaste din lucrurile pe care le cere, mai bine decât din cuvintele pe care le spune.

Unii nu-I cer nimic;
Altii Îi cer nimicuri.
Unii îi cer socoteala,
Altii, sa faca El ce vor ei !
Iar altii, sa nu existe în fata lor.
Si pomelnicul s-ar putea lungi.

Prescurtam. In aceasta privinta, sfintii ajungeau unii ca îngerii, care unindu-se întru totul cu voia lui Dumnezeu, pentru ei nu mai voiau ceva deosebit, de aceea nici nu-I mai cereau nimic. Asa se aseamana începuturile si sfârsitul credintei: unii nu-I cer nimic sau Îi cer nimicuri, iar ceilalti, sfintii, nu mai cer nimic. Sfintii cei mari, din desavârsita credinta în Dumnezeu, nu mai cereau nici macar mântuirea. Smerenia acestora atinsese desavâr-sirea. Totusi, mântuirea, desavârsirea, e acel lucru care trebuie! Pentru acest lucru – iertarea lumii, se roaga si Sfintii din cer.

Asa-s îngaduite si rânduite lucrurile, ca e destul sa se decida cineva în mod profund pentru motivarea sa în existenta, pentru Iisus, si îndata îi curg împotriva toate motivele simplificate, droaia de nimicuri, vrând sa-l deruteze, sa-i dovedeasca hotarârea o usuratate. Dar a vinde si a da de pomana toate « nimicurile » lumii, înseamna ca Duhul Sfânt « vântul » care sufla unde vrea, te-a usurat de ele, înseamna ca zarea constiintei tale s-a limpezit, grija vietii nu mai sunt spinii ci numai roadele – « crinii câmpului ». Si în tarina, în pamântul inimii, în inima crestina rasare Iisus, sadit acolo la Sfântul Botez si da vietii tale sensul de obârsie.

Iata pentru ce se roaga Împarateasa Maica si pentru ce se face bucurie mare în ceruri.

Pr. Arsenie Boca

***

 

 

PILDE PENTRU VIATA MORALA

***

„Cred, Doamne, ajut ă necredintei mele!”

După credinţa noastră, viaţa vine de la Dumnezeu. Dumnezeu este autorul nu numai al vieţii, ci şi al lumii. Pornind de la judecăţi logice, creştinii au inventat raţionamente de tipul parabolelor de mai jos, despre care cu greu ar putea spune cineva că nu sînt elocvente. Se zice, că doi profesori, buni prieteni, aveau o dispută aprinsă despre originea universului. Unul susţinea că universul a apărut de la sine, dintr-o materie preexistentă care s-a organizat încetul cu încetul, fără să fie creată de nimeni. Celălalt susţinea că a fost creat de Dumnezeu, deoarece nimic preexistent nu se justifică logic şi nici organizarea datorată hazardului nu poate duce la forme logice, coherente. Ca ceva să existe, trebuie să aibă un creator. Din nimic nu poate apare nimic. Nici un obiect nu se poate mişca de la A la B fără să fie mişcat de Cineva. Dar celălalt nu putea accepta aceste lucruri, deoarece, spunea, nu pot fi demonstrate experimental. Sînt doar afirmaţii teoretice.

Trecând în bibliotecă, gazda i-a scos din raft o carte preţioasă. „Cine a scris-o?", a întrebat profesorul vizitator. „Nimeni", a răspuns gazda. „Colega, să fim serioşi!"„Dar sânt foarte serios. Aveam pe masă o sticlă de cerneală. Sticla s-a răsturnat, pe masă erau nişte hârtii şi, deodată, din cerneala răsturnată, pe hârtii a apărut cartea aceasta!" Celălalt a rămas tăcut. A înţeles. A fost aproape de prisos când gazda a continuat: „Am răspuns după principiile tale. Le-am aplicat experimental. Şi iată că acum nu le mai crezi. Cam aşa a fost şi cu originea universului. Tot aşa mi-a sunat şi mie „nimeni" al tău!"

Şi a mai adăugat: « Ca să pot crede că totul a apărut la întâmplare, ar trebui să umplu o căciulă cu litere, să le amestec bine şi, răsturnându-le pe masă, să obţin Divina Comedie! » Sau, am adăuga noi, Luceafărul. Sau măcar o strofă. Sau măcar un vers!

***

Nu poate exista lege fără un Legiuitor! Un oarecare zicea că universul a apărut de la sine, că e din veşnicie, că materia e veşnică şi că din sine şi-a luat forţa de mişcare şi organizare. E şi acesta un răspuns, în lipsă de altele. Se poate pescui şi pe arătură! Numai că nu prinzi nimic! Absurdul nu e interzis, e doar absurd!

Era în dispută în legătură cu acestea cu un coleg care susţinea că Universul a fost creat de Dumnezeu. Disputele sînt întotdeauna constructive. Unul se poate înşela, altul îl poate corecta. Nici o ipoteză nu poate fi interzisă, şi nici una nu e nefolositoare. Toate se oferă cercetării şi, cercetătorul, rămîne la cea care i se pare lui că poate fi adevărată sau, oricum, plauzibilă. Nimeni nu trebuie condamnat pentru opţiunile personale, cînd sînt sincere şi onest căutate. Să nu se uite însă că sînt personale, pentru că nu există una generală. Şi Sfîntul Pavel îndemna: „Pe cel slab în credinţă primiţi-l fără întrebări, despre părerile ce are" (Romani 14, 1). Colegul de care vorbeam mai sus, cel cu teoria creaţionistă, avea acasă un foarte frumos glob pământesc, lucrat artistic, cu marile oraşe marcate cu lumini roşii, oceanele cu lumini albastre şi tot aşa toate fluviile şi reliefurile. Vizitîndu-l cel cu care era în dispută în legătură cu originea universului, i-a observat globul şi 1-a întrebat admirativ: „Cine ţi l-a lucrat? E foarte frumos!"„Nimeni, i-a răspuns acesta. A apărut aşa, din senin, în biblioteca mea". — „Cum nimeni? E o lucrare de artist!" — „Nu. A apărut aşa, ca şi universul despre care tu crezi că a apărut de la sine!" Armonia din univers, frumuseţea, frumuseţea unei flori, frumuseţea în general, care înseamnă armonie, simetrie, presupun o logică, nu pot apare din întâmplare.

***

Constiinţa e de la Dumnezeu. În cele mai multe cazuri conştiinţa rămîne trează şi ne îndrumează pe calea adevărului şi a vieţii morale. Uneori ea ne judecă chiar mai aspru decît ne-ar judeca alţii. Fiindcă ea e de la Dumnezeu. Şi chiar cînd cădem în greşeli mari, ea rămîne trează şi ne atrage atenţia că greşim. Iată un caz ieşit din comun: Împăratul Constantinopolei, Constant, unul din urmaşii lui Constantin cel Mare (sec. IV, d.Hr.), temându-se de fratele său mai mic, Teodosie, să nu-i ia tronul, l-a silit să se hirotonească diacon, iar după câteva zile l-a ucis ca şi Cain pe Abel. După acest păcat, a crezut că va dormi în linişte. Dar s-a înşelat. Într-o noapte, înainte de a aţipi, în întuneric i-a apărut umbra fratelui său ucis, îmbrăcat în veşminte diaconeşti. Ţinea în mână un pahar cu sângele său cald, aburit, şi zise: „Ia şi bea! Eu sînt fratele tău Teodosie, pe care tu l-ai omorât. Acesta este sângele meu după care tu ai fost însetat. Bea şi-ţi potoleşte pofta arzătoare de sânge. Ia şi bea!"

În faţa vedeniei, împăratul a rămas ca mort. Venindu-şi în fire, s-a ridicat din pat şi s-a dus în altă cameră, unde a încercat să se culce. Când să adoarmă, vedenia i-a apărut din nou, cu paharul în mână şi cu îndemnul: „Ia şi bea, frate!"

Scena s-a repetat de multe ori când împăratul ucigaş voia să se odihnească. Fratele ucis apărea şi-i spunea aceleaşi cuvinte. Dacă ieşea în grădină, la vânătoare, la câmp, la plimbare, vedenia îngrozitoare i se arătă iar, şi în ureche îi răsunau cuvintele: „Ia şi bea!" îngrozit de aceste arătări a plecat din capitală, în Sicilia, crezând că schinbându-şi locul îşi va schimba şi norocul. Dar a fost în zadar. Aceleaşi cuvinte le auzea mereu: „Ia, frate, şi bea!"

Au trecut câţiva ani de mustrare de cuget şi chin şi pedeapsa dreaptă a lui Dumnezeu a venit ca trăznetul: pierzându-şi mintea, împăratul Constant s-a sinucis în baia sa. „Călcând porunca lui Dumnezeu (Să nu ucizi!), el s-a predat diavolului şi chinurilor veşnice", scrie Ilie Miniat.

***

Conştiinţa, atât la credincioşi cât şi la necredincioşi, este Marele Semnal. E un "clopoţel" care sună în noi când am săvârşit o faptă rea. Se zice că la un misionar în Africa a venit într-o zi un localnic neconvertit încă, şi i-a cerut o oală cu făină. Misionarul i-a dat. Cînd a ajuns acasă, omul a găsit în oală un ban de argint. A doua zi a venit la misionar şi i-a zis: „Domnule, am în inima mea doi oameni, unul bun şi unul rău. S-au certat între ei toată noaptea şi n-am putut dormi deloc. Cel bun zicea: Nu e al tău. Ţi l-a dat din greşeală. Du-l înapoi. Cel rău zicea: E al tău. Cînd ţi-a dat făina, misionarul ţi-a dat şi banul. Cumpără-ţi ceva băutură pe el. Cum cei doi n-au ajuns la nici un rezultat, m-am hotărît să vă aduc banul înapoi, ca să-mi liniştesc conştiinţa".

***

De ce permite Dumnezeu „nedreptatea”? Se zice că un călugăr din pustie, meditînd profund asupra vieţii şi asupra lui Dumnezeu, şi meditând şi asupra acestei probleme a dreptăţii şi a nedreptăţilor din lume, care a chinuit dintotdeauna mintea şi sufletul oamenilor, se întreba mereu: de ce există nedreptatea? Cum de permite Dumnezeu nedreptatea? Nu înţelegea. Gîndea rău împotriva lui Dumnezeu. Era credincios. Nu se îndoia de Dumnezeu. Dar nu înţelegea de ce nu făcea Dumnezeu dreptate în atîtea şi atîtea cazuri pe care le cunoştea chiar el, şi care nu scapă nimănui. Într-o zi a plecat din pustia lui spre Alexandria Egiptului să-şi vîndă lucrul de mînă şi să-şi cumpere de mîncare. Pe drum l-a ajuns din urmă un călugăr mai tînăr. Acesta i-a spus: „Părinte, te învoieşti să te însoţesc şi eu pînă la Alexandria?” S-a uitat bătrînul la dînsul şi şi-a spus: „Pare senin, cuminte, echilibrat. Vrea să meargă în tovărăşie pînă la Alexandria. De ce să nu mă învoiesc?" Zise o rugăciune în gînd, şi apoi îi spuse tare: „Bineînţeles. De ce nu?" „Da, dar îţi pun o condiţie, îi spuse cel tînăr. Te însoţesc pînă la Alexandria, îţi iau şi povara dacă vrei, că uite eu n-am nimic, dar cu o singură condiţie. Orice vei vedea că fac sau zic pînă la Alexandria, tu să nu mă întrebi nimic". S-a uitat bătrînul la dînsul şi din nou i s-a părut că are un chip frumos şi cinstit. Nu putea citi pe faţa lui vreun gînd rău. I-a spus: „Bine, accept", gîndindu-se în sinea lui: „Ce-o să poată să facă acest tînăr, sau să zică şi să nu-mi convină? Probabil vrea să se roage in tihnă pe drum". Şi au plecat.

Au ajuns seara într-un sat şi au înnoptat la o casă. Gazda i-a ospătat cu cinste dintr-un frumos vas de argint. Dimineaţa, călugărul cel tînăr l-a trezit pe cel bătrîn, l-a luat repede de braţ şi i-a spus: „Hai să plecăm pînă răsare soarele, că e arşiţă mare. Să mergem mai pe răcoare". Trecînd prin camera în care îi ospătase gazda, călugărul cel tînăr a luat vasul de argint şi l-a ascuns sub haină. Deci pur şi simplu a furat vasul. Cel bătrîn a văzut. Era gata, gata să-l oprească, să-l întrebe de ce a făcut acest lucru, dar cel tînăr i-a făcut semn cu degetul la gură: „Avem o învoială. Nu mă întrebi nimic"! Şi au plecat mai departe.

Trecînd pe o punte peste un rîu, cel tînăr a scos vasul şi l-a aruncat în apă. Bătrînul a gîndit atunci în sinea lui: „Iată, nu numai că a făcut o faptă rea, o nedreptate oamenilor acelora buni, că le-a furat vasul, dar l-a furat şi degeaba. Eu credeam că l-a furat ca să-l vîndă la Alexandria şi să-şi cumpere de-ale mîncării. Dar el l-a furat pur şi simplu ca să-l fure". Şi iarăşi, în mintea lui, judecă pe Dumnezeu că îngăduie asemenea nedreptăţi, cum fusese aceasta împotriva oamenilor care îi găzduiseră.

Au mers mai departe şi-au ajuns în alt sat. Pe o prispă plîngeau doi copii. „De ce plîngeţi copii?", îi întreabă cel bătrîn. „Cum să nu plîngem? Pînă azi mai trăia mama noastră. Astăzi a murit şi ea şi am rămas singuri, şi nu ştim ce se va întîmpla cu noi". În timp ce bătrînul stătea de vorbă cu copiii, călugărul cel tînăr a luat un chibrit şi a aprins casa care, fiind cu acoperiş din stuf, a început de îndată să ardă. Copiii au început să plîngă, iar călugărul cel tînăr l-a luat pe cel bătrîn de braţ şi i-a spus: „Hai! Hai! Să mergem mai repede!" Bineînţeles că cel bătrîn l-a judecat şi mai rău şi pe călugărul cel tînăr, dar şi pe Dumnezeu că îngăduie asemenea fapte. După părerea lui, călugărul cel tînăr trebuia pedepsit pe loc. Trebuia trăsnit pe loc, pentru asemenea faptă rea.

Au mers mai departe. Au ajuns la o fîntînă. Lîngă ea era un copac bătrîn, scorburos. Cel tînăr l-a îmbiat pe cel bătrîn: „Să bem puţină apă şi să intrăm în scorbura copacului să ne odihnim". Aşa şi făcură. Traseră un spin stufos în faţa scorburii, ca să nu fie văzuţi de eventualii trecători. Scorbura îi încăpea bine pe amîndoi.

Nu trecu mult timp şi într-adevăr apăru un trecător, dar nu unul oarecare, ci un călăreţ care se vedea a fi din familie bogată, un om mîndru în gesturi şi la înfăţişare. Îl observară în tăcere. Descăleca, bău apă, dădu şi calului, şi apoi se întinse pe nisipul din preajma fîntînii, cu faţa în sus, să se odihnească. Scoase din buzunar o pungă, o cîntări în mîini mulţumit şi apoi o puse înapoi în buzunar. Se sculă. Încalecă şi plecă. Cei doi din scorbură văzură cu uimire că în locul în care stătuse întins călăreţul rămăsese... punga. Bătrînul dădu să iasă să strige după călăreţ. Dar cel tînăr îl ţinu pe loc. Ceea ce se întîmplase era simplu: crezînd că pune punga înapoi în buzunar, călăreţul o pusese alături. Bătrînul gîndi: „E nedrept. Şi iată că tînărul nu m-a lăsat să repar greşeala călăreţului care rămîne păgubit. Cum de îngăduie Dumnezeu aşa ceva?" Se mai gîndi că probabil tînărul intenţiona să mai aştepte puţin să se îndepărteze călăreţul şi apoi să iasă şi să ia el punga.

Dar nu trecu mult şi apăru un alt drumeţ. Pe jos. Bău şi apă, şi văzu punga. O luă, o deschise, văzu că e plină cu monezi de aur şi o luă la fugă bucuros. Bătrînul ar fi vrut să strige la el, dar tînărul îi puse mîna peste gură. „Iată cum un altul îşi însuşeşte un bun nemuncit. Trebuia să lase punga acolo", gîndi bătrînul, întrebîndu-L în gînd pe Dumnezeu cum de a îngăduit o lastfel de nedreptate. Şi apăru şi un alt al treilea drumeţ. Îşi făcu cruce - era creştin prin urmare - bău apă şi cînd să se odihnească puţin, deodată reapăru în goana calului călăreţul. Sări de pe cal şi se repezi la om: „Dă-mi punga!" — „Care pungă? N-am nici o pungă. Sînt sărac". - „Punga mea, pe care ai găsit-o aici". — „N-am găsit nici o pungă". Călăreţul era însă sigur că el o luase. Nu trecuse mult timp de cînd părăsise locul şi în zare nu se mai vedea nici umbră de om. Scoase sabia şi îl ameninţă pe om că îl taie. Acesta ridică toiagul şi atunci călăreţul înfuriat, meşter în mîntuirea săbiei, îl lovi şi îl culcă la pămînt. Omul muri pe loc. Il căută în traistă, prin buzunare, peste tot, dar nu găsi, evident, nimic. Totul se petrecuse repede, aşa încît bătrînul din scorbură nici nu avu timpul să se hotărască să dea mărturie călăreţului despre nevinovăţia omului. Nici n-ar fi fost potrivit. Puteau fi învinuiţi ei doi, din scorbură, că au luat-o şi au ascuns-o.

Călăreţul îşi dădu seama că făcuse moarte de om degeaba. Stătu în meditaţie o vreme, apoi încalecă şi părăsind drumul porni spre deşert, trist, abătut. Abia acum călugărul cel tînăr zise celui bătrîn: „Să ieşim şi să mergem. Acum totul s-a terminat cu bine!" — „Ce mai bine!", gîndi bătrânul. Bine pentru diavolul!"

Cînd erau gata, gata să intre în Alexandria, ajunseră lîngă o casă nouă care tocmai se zidea. Călugărul cel tînăr i-a spus bătrînului: „Aşteaptă-mă puţin aici". Şi într-o clipă l-a văzut pe casă. Cu coatele şi cu mîinile a început să împingă pereţii abia construiţi din cărămizi cu mortarul încă ud şi a dărâmat toată casa. După aceea a venit jos, şi-a luat povara, şi luînd pe bătrîn de mînă au intrat în oraş.

Acum, limba celui bătrîn se dezlega. Numai pînă aici se învoise să tacă. îşi făcu cruce şi-i zise celui tînăr: „Tu nu poţi fi decît diavolul. Piei din faţa mea. N-am ştiut cu cine mă întovărăşesc la drum!" Dar cel tînăr zîmbi şi-i spuse: „Părinte, aşteaptă puţin. Nu te grăbi. Ştiu că tu gîndeşti că tot ce am făcut eu pe drum au fost lucruri rele şi am încurajat nedreptatea. Şi l-ai judecat şi pe Dumnezeu.”

„Te-ai mirat de ce-am furat vasul de la oamenii aceia care ne-au ospătat. Ei bine, să-ţi spun eu de ce: vasul acela apăsa peste casa lor ca un blestem, deşi oamenii erau evlavioşi şi buni. Dar vasul fusese furat de tatăl lor dintr-o biserică. Ei bine, eu am luat vasul ca să iau păcatul din casa lor. Fiindcă ne-au primit bine. Tu ai gîndit că am făcut rău, şi iată că de fapt eu am făcut bine. Ce zici?" „Dacă e aşa, bine ai făcut", zise bătrînul.

„Bine, dar de ce l-ai aruncat?"„L-am aruncat în rîu fiindcă peste cîteva zile se va scălda în el, undeva în josul lui, cîntăreţul bisericii de unde a fost furat vasul. Îl va găsi, va vedea inscripţia de pe el, şi-l va duce înapoi la biserică. Ei, ce zici, bine am făcut că am aruncat vasul? Sau rău am făcut? Vezi, m-ai judecat rău, fiindcă n-ai ştiut aceste amănunte. Dacă le ştiai, nu mă mai judecai aşa".

Încă neîncrezător, bătrînul continuă să-l întrebe: „Bine, dar pe copiii aceia de ce i-ai nenorocit? Le-ai ars casa!"„Că le-am ars casa ai văzut, dar ceea ce n-ai văzut — a răspuns tînărul — e că după ce am plecat noi, casa a ars cu totul. Copiii au căutat prin cenuşă obiecte de metal care mai rămîn după un astfel de foc, un vas, un cleşte, un cuţit etc. Şi scormonind prin cenuşă în urma noastră, au găsit o oală cu monede de aur, ascunsă de cine ştie care din strămoşii lor şi neştiută de nimeni. Cu aurul acela vor trăi toată viaţa şi vor fi fericiţi pînă la adîncul batrâneţilor lor. Ei, ce zici: bine am făcut că le-am dat foc casei, sau rău am făcut?" Iarăşi se socoti bătrînul şi zise: „Dacă e aşa, atunci foarte bine ai făcut".

„Dar lămureşte-mi, rogu-te, dacă ştii, cele întîmplate la fîntînă, cu cei trei. Acolo un om şi-a pierdut punga, un altul a găsit-o şi şi-a însuşit-o pe nedrept, iar ăl treilea a fost omorît pe nedrept. Ba, în plus, păgubaşul a devenit şi ucigaş de om şi nici măcar nu şi-a recuperat paguba. Ai văzut tu singur cîte lucruri nedrepte s-au petrecut sub ochii noştri". — „Aşa par la vedere, îi spuse călugărul cel tînăr. Dar ascultă-mă: călăreţul care a pierdut punga e vecin cu omul care a găsit-o. Cu mulţi ani înainte, celui care a găsit punga i-a murit mama şi nu avea bani cu ce s-o îngroape. I-a oferit călăreţului să-i vîndă o parte din grădina lui. I-a cerut o mie de galbeni, cît făcea grădina. Călăreţul i-a oferit numai cinci sute, ştiindu-l pe om la strîmtoare. Bine, i-a zis acela. Mă ştii la strîmtoare şi-mi dai preţul pe jumătate. Iţi dau grădina, dar între mine şi tine să judece Dumnezeu. Să judece, i-a zis călăreţul nostru. Că doar nu fac moarte de om. Şi iată că judecata s-a făcut acum. In pungă erau exact cinci sute de galbeni. Cel care a fost păgubit atunci şi-a primit banii acum. Cel care n-a vrut să-i dea atunci, i-a dat acum. Nici unul, nici altul nu vor şti că prin aceasta s-a făcut dreptate. Aşa cum n-ai ştiut nici tu".

„Asta o înţeleg acum, spuse bătrînul luminat. Dar de ce a fost omorît un om pe nedrept? De ce a îngăduit Dumnezeu o asemenea nedreptate?" - „Este şi aici o taină care trebuie lămurită. Cel omorît era un creştin bun. Ai văzut cu cîtă evlavie şi-a făcut cruce înainte de a bea apă. Se pocăise ani de zile, postise, se rugase, dar nu avusese curajul să meargă la un duhovnic şi să-şi spovedească o crimă săvîrşită în tinereţe şi aşa nu putea obţine dezlegarea şi iertarea. De aceea a îngăduit Dumnezeu să sufere şi el moarte năpraznică şi nedreaptă, prin aceasta căpătînd iertare pentru crima săvîrşită de el. I-a luat Dumnezeu in considerare, totuşi, pocăinţa şi rugăciunile lui de ani de zile." - „Şi asta o înţeleg acum, conveni bătrînul. Dar de ce pentru ca să se împlinească acestea, călăreţul a trebuit să devină el însuşi criminal?"

„Călăreţul, îl lămuri tânărul, e un om mîndru. E creştin şi el, dar cam hrăpăreţ şi neatent cu cele morale. Crede că singurul păcat mare, cu adevărat, e doar moartea de om. De aceea, ori de cîte ori cineva îi imputa vreun păcat, el zicea: Ei, mare lucru, că doar n-am făcut moarte de om! Şi iată că acum Dumnezeu l-a lăsat să facă moarte de om, într-o împrejurare în care cel omorît a avut de folosit. Iar el, de data aceasta, şi-a dat seama că a făcut şi moarte de om, aşa că, de la fîntînă, s-a îndreptat către pustie unde se va alătura unui bătrîn prin care să se mîntuiască. Se va face călugăr. Îl vei întîlni cîndva printre pustnici". - „Abia acum înţeleg, zise bătrînul, de ce ai zis tu atunci: „Acum totul s-a terminat cu bine!" Atunci însă te-am judecat rău". — „Ştiu", zise zîmbind cel tînăr.

- „Dar ce ce ai dărîmat casa aceea din marginea oraşului?" mai întrebă bătrînul. - „Pentru că era făcută cu bani de furat. I-am dărîmat-o. Acum să muncească şi o să şi-o facă la loc din banii lui, din munca lui! Ei, ce zici părinte, bine am făcut prin tot ce am făcut pe drumul acesta, sau rău am făcut, aşa cum ai gîndit tu mereu?"

„Acum după ce mi-ai explicat, gîndesc că bine ai făcut!"

„Să înţelegi, părinte, că şi ceea ce nu pricep oamenii are un rost de la Dumnezeu. Oamenii văd cît le îngăduie ochii şi pricep doar ceea ce cade sub raza priceperii lor. Dumnezeu vede şi ce nu văd oamenii, şi vede şi trecutul şi viitorul. Cînd intervine El, intervine ca să facă dreptate, dar oamenii nu-L înţeleg întotdeauna, şi îl judecă, aşa cum îl judeci şi tu, acolo în pustie, în chilia ta. Să te întorci şi să nu mai judeci pe Dumnezeu!"

In clipa aceea călugărul cel tînăr dispăru. Fusese un înger trimis să-l lămurească pe bătrîn asupra dreptăţii lui Dumnezeu.

***

Cuiele din gard. Era odata un copil care se mânia adesea. Tatal lui i-a dat o cutie cu cuie si i-a spus ca de câte ori îsi pierde calmul, sa bata un cui în gard. În prima zi, baiatul a batut 37 de cuie. În urmatoarele saptamâni, numarul cuielor batute în gard în mod gradat s-au micscorat. El si-a dat seama ca este mai usor sa-si controleze nervii decât sa bata cuie în gard.

Iata ca a venit si ziua în care baiatul nu si-a mai pierdut cumpatul deloc. Aflând vestea cea buna, tatal lui i-a sugerat sa scoata câte un cui din gard pentru fiecare zi în care el nu se mai enerveaza. Când tânarul l-a informat ca toate cuiele au fost scoase, tatal l-a dus la gard si i-a zis: “Ai facut bine, fiul meu, dar priveste la gaurile ce au ramas în gard. Gardul niciodata n-o sa mai fie cum a fost. Când spui lucruri la mânie, ele lasa urme, precum si cuiele acestea au lasat gauri în gard.

Daca împungi pe cineva cu un cutit ascutit, nu conteaza de câte ori o sa-i spui ca îti pare rau, cicatricea va ramâne. Rana verbala este tot atât de rea, sau chiar mai rea, decât cea fizica.

***

Cuvintele pot sà rănească adânc şi rănile produse de ele se vindecă greu. Uneori nu se vindecă deloc. Pentru că nu mai pot fi luate înapoi, chiar dacă după ce le-am spus ne pare rău de ele. Un preot căruia o femeie i-a spus la spovedanie că, printre altele, mai vorbeşte de rău pe alţii, i-a dat un canon care femeii i s-a părut foarte uşor:

„Să mergi la târg joia viitoare şi să cumperi o găină. O tai pe loc şi, în drum spre casă, smulgi pană după pană în aşa fel încât, cînd vei ajunge acasă, să fie gata curăţată".-

Aşa a făcut, dar nu înţelegea rostul canonului. Se duse la preotul care o aştepta şi îl întrebă ce trebuie să înţeleagă din ceea ce a făcut. „Vei vedea îndată, îi zise preotul. Fă acum drumul înapoi şi adună toate penele pe care le-ai smuls şi le-ai aruncat". „Imposibil, răspunse femeia. Bătea vîntul şi le-a risipit în toate părţile. Le-am aruncat la întâmplare". „Cred că aşa este, i-a spus preotul. Tot aşa s-a întâmplat şi cu cuvintele rele, cu calomniile pe care le-ai împrăştiat tu despre alţii. Au plecat în toate direcţiile, preluate de unii şi de alţii. încearcă acum să le aduni, dacă mai poţi! Fac rău peste tot pe unde ajung şi tu nu mai ai putere să le opreşti. Nu era mai bine să nu le fi spus? Cum îţi vei suporta acum părerea de rău?"

***

Despre dărnicie. O poveste ebraica mai veche reda discutia dintre un rabin si Domnul despre Iad si Rai. “Iti voi arata Iadul,” i-a zis Domnul si l-a condus pe rabin într-o odaie în mijlocul careia se afla o masa mare si rotunda. Oamenii sedeau în jurul ei si flamânzi si disperati. În mijlocul mesei era o oala mare de tocana, de ajuns sa-i sature pe toti. Mirosul tocanei era delicios, de-i lasa rabinului gura apa. Cei ce sedeau la masa tineau în mâini niste linguri cu coada neobisnuit de lunga, asa încât fiecare reusea sa ajunga la tocana, dar când s-o duca la gura nu izbutea din pricina cozii extrem de lunga. Atunci rabinul a vazut prin ce suferinta grozava treceau acestia.

“Acum îti voi arata Raiul.” a zis Domnul si l-a dus într-o alta încapere, la fel ca si cea dintâi. Si acolo era o masa mare, rotunda si o oala cu tocana. Oamenii, ca si cei dinainte, erau echipati cu aceleasi linguri - dar acestia erau bine hraniti, râdeau si vorbeau. La început rabinul n-a priceput. “Este simplu, dar necesita îndemânare,” a zis Domnul. “Vezi, acestia au înteles ca trebuie sa se hraneasca unul pe altul.”

***

Semnele timpurilor noastre. Când muntele Vezuviu a erupt în anul 79 d.H. a distrus complet orasele romane Pompei si Herculane.

Eruptia a fost atât de neasteptata ca locuitorii acestor orase au fost prinsi si omorâti în timp ce-si urmau rutina zilei: barbati si femei au fost prinsi în piata, bogatii, în baile si casele lor luxoase, sclavii, la locurile lor de munca. Au murit de la cenusa vulcanica si de la gazele toxice si extrem de ferbinti. Chiar si animalele de casa au murit tot atât de fulgerator ca si stapânii lor. Nu ne este greu sa ne imaginam ce zi teribila, plina de panica si de groaza, a fost.

Ceea ce e mai trist este faptul ca acesti oameni nu ar fi trebuit sa moara. Oamenii de stiinta au confirmat ceea ce scriitorii antici au notat, ca saptamâni de huruituri si cutremure au precedat explozia finala. Chiar si un fum gros, amenintator a fost vazut clar iesind din munte înainte de eruptie. Ce bine ar fi fost daca ei ar fi stiut sa înteleaga si sa raspunda la semnele de alarma date de muntele Vezuviu.

Se aud “huruituri” similare si în lumea de azi: razboaie, cutremure, inundatii, existenta armelor de distrugere în masa, dezastre economice, dezmembrarea familiei si decaderea morala. În timp ce aceste semne nu sunt ceva cu totul nou, apartinând doar lumii moderne (sau post moderne), ele ne atrag atentia la ziua Judecatii ce va sa vina pe neasteptate (Matei 24). Dar noi nu trebuie sa fim prinsi nepregatiti, precum locuitorii oraselor romane. Dumnezeu ne avertizeaza si în acelasi timp ofera scapare celor ce asculta si înteleg aceste “huruituri” ale vremurilor noastre.

Teognost, scriitor filocalic (în Despre faptuire ... Folocalia, IV), ne îndeamna : Lupta-te sa iei arvuna mântuirii în chip ascuns înlauntrul inimii tale, ca o siguranta neîndoielnica, ca sa nu afli în vremea iesirii tulburare si spaima neasteptata . Si atunci ai luat-o, când nu mai ai inima osândindu-te pentru lipsuri s i constiinta întepându-te pentru suparari si când primesti cu bucurie si cu inima pregatita moartea cea înfricosata de care fug cei multi.

***

Magarul pacalit. Un cioban pusese un sac cu sare pe spinarea lui Urechila, magarul sau, si porni la stâna.

Bulgarii de sare erau grei. Bietul magar abia mergea. De la o vreme, osteni si uitându-se la stapânul sau, parea ca-i zice:

- Prea ai pus mult pe mine! Nu mai pot, cad jos.

Ciobanul însa îl mâna mereu. Ajunsesera la o gârla. Când sa treaca, magarul se impiedica si cazu în apa. Ciobanul îl ajuta sa se ridice. Sarea udându-se însa, începu sa se topeasca. Si astfel magarul se usura.

El tinu minte ca apa i-a usurat sarcina. Când se întoarse de la stâna, ciobanul îl încarca cu niste saci de lâna.

Acum nu mai avea greu pe spate, dar magarul era rau si prost. Cum ajunse la apa, se trânti în mijlocul ei. Credea ca lâna se va topi ca sarea.

Lâna însa lua apa si se'ngreuia atât de mult, încât magarul nu se mai putea scula. Se îneca.

Si astfel Urechila muri din princina rautatii si prostiei lui.

***

 

 

SPOVEDANIA

***

Pentru Sfânta Taina a Spovedaniei (Marturisirii) se poate organiza Slujba Vecerniei cu Priveghere si cu citirea Molidvelor de iertare, sâmbata seara, în ajunul duminicilor în care se savârseste Sf. Liturghie la Saarbrücken. Datorita faptului ca o asemenea celebrare necesita o serie de demersuri de ordin administrativ este de dorit ca cei ce o solicita sa fie foarte motivati (cel putin cinci persoane).

***

Dacă zicem că păcat nu avem, ne amăgim pe noi însine si adevărul nu este întru noi. Dacă mărturisim păcatele noastre, El (Dumnezeu) este credincios si drept ca să ne ierte păcatele. (1 Ioan 1,8)

Nu plângi gândindu-te că ai pierdut Raiul?

Nu te cutremură mâhnirea adusă lui Dumnezeu?

Nu te înfiora Iadul?

Nu cauti să-ti dobândeşti starea pierdută?

Se mai poate?

Da! Trebuie numai să vrei...

Dumnezeu a ştiut dintru început neputinţa noastră şi ne-a dat posibilitatea curăţirii de păcate. El a ştiut că omul cât va trăi va păcătui şi că, fără de greşeală, nimeni nu este, de aceea spunea ucenicilor Săi: Oricâte veti lega pe pământ vor fi legate în Cer, şi oricâte veti dezlega pe pământ vor fi dezlegate şi în Cer, cuvinte prin care se instituie şi Taina Spovedaniei.

Spovedania sau pocăinţa este o baie din care sufletul scăldat iese uşurat de greutate şi curat de murdăria păcatelor, o baie în care se spală şi se pierd toate î tinăciunile şi greşelile noastre.

Spovedania este o doctorie care vindecă sufletul rănit de draci, o doctorie ce strică otrava păcatului.

Prin păcat toate lucrurile lui Dumnezeu sunt pornite împotriva scopului pentru care au fost făcute.

Gura n-a fost făcută de Dumnezeu ca să înjurăm cu ea, să bârfim şi să blestemăm pe aproapele, ci gura a fost făcută ca să vorbim lucruri folositoare sufletului.

Mintea nu ţi-a dat-o Dumnezeu ca să găseşti argumentele care te îndepărtează de Dumnezeu, ci ca să găseşti argumentele care te apropie.

Ochii nu au fost făcuţi spre a privi ceea ce aduce vătămarea sufletului, ci spre a vedea creaţiile lui Dumnezeu şi spre a-I aduce mulţumiri.

Tot aşa urechile, mâinile, picioarele n-au fost create spre a ne îndepărta de Dumnezeu.

Bunătatea şi îndelunga răbdare a lui Dumnezeu nu vrei să le socoteşti ca atare? Căci să ştii că tot timpul ţi s-a dat ca să câştigi raiul şi tu te pierzi socotind că El nu va mai judeca, că ne va ierta, că sunt alţii mult mai răi decât tine.

Ce urmări are păcatul.

Răul pricinuit de el:

1. Prin păcat pierdem darul cel mai presus de fire ce-l avem de la Dumnezeu. Fără acest dar, sufletul rămâne slut.

2. Prin păcat Duhul Sfânt este luat de la noi şi nu mai suntem recunoscuţi fii.

3. Prin păcat pierdem fericirea veşnică a raiului; pierdem posibilităţile unirii cu Dumnezeu şi petrecerea împreună cu sfinţii; pierdem lumina veşnică şi odihna.

4. Câştigăm iadul cu focul cel nestins şi cu întunericul cel ce este totdeauna.

5. Prin păcat pierdem toate bunătăţile pe care le-am făcut înainte, căci Dumnezeu te va judeca în ceea ce te va găsi făcând.

Prin păcat pierdem ajutorul lui Dumnezeu (atât cât eşti în păcat).

Spovedania întoarce pe păcătos de la diavol la Dumnezeu şi îl pune din nou în legătură cu Făcătorul său.

Spovedania însemnează aducerea sufletului la faptele şi lucrurile care sunt pentru şi după firea lui.

Spovedania redă pe om curat lui Dumnezeu.

Spovedania pregăteşte sufletul şi trupul pentru primirea Sf. Trupului şi Sângelui Mântuitorului nostru Iisus Hristos.

Spovedeşte-te în Biserică de patru ori pe an la acelaşi Duhovnic.

Când îti faci examenul de conştiinţă găseşte-te vinovat, nu te justifica; gândeşte-te la următoarele puncte:

1. Motivul sau scopul cu care sau pentru care ai păcătuit. A doua zi caută să ocoleşti momentul potrivit respectiv,

2. Intenţia-ce ai voit de ai păcătuit.

3. Împrejurările, ocoleşte-le a doua zi.

4. Locul unde ai păcătuit.

5. Cât l-ai răspândit - ai îndemnat pe alţii.

6. Numărul... Spovedania trebuie făcută cu zdrobire de inimă şi cu părere de rău. Zdrobirea inimii este supărarea şi durerea ce ţi se pricinuieşte când îţi aduci aminte de păcat.

Această durere nu stă numai în a simţi păcatul, a suspina şi a plânge pentru el, ci stă mai ales în a urî păcatul.

Părerea de rău este durerea ce simte cel ce se pocăieşte pentru că s-a lipsit de darul lui Dumnezeu şi a câştigat munca.

Biserica a stabilit înainte de spovedanie să tii un post de şapte zile sau chiar mai puţin. Bolnavii, femeile gravide si cele care alăptează sunt scutiţi.

Scrie păcatele pe hârtie şi citeşte-le singur înaintea Duhovnicului.

Angajează-te în faţa lui Dumnezeu să nu le mai faci.

 

 

CELE 10 PORUNCI

Porunca întâi: Eu sunt Domnul Dumnezeul tău, să nu ai alţi dumnezei afară de mine.

1. Crezi în Dumnezeu? Crezi în Sfânta Treime?

3. îl adori pe Dumnezeu?

4. îl iubesti?

5. îl cunoşti? Te-ai silit spre a afla ceva despre Dumnezeu din cărţile Sfintei Scripturi, cărţile bisericeşti sau de altundeva?

6. Nu cumva crezi în farmece?

7. Nu ai umblat pe la ghicitori, prezicători?

8. Nu faci spiritism?

9. Nu crezi în vise? Crede numai în Dumnezeu !

10. Nu cumva dai mai multă cinstire unei fiinţe sau lucru decât lui Dumnezeu?

11. Nu pretuieşti banul, mâncarea sau vinul, femeia sau bărbatul, mai mult decât pe Dumnezeu?

12. Ai cârtit vreodată împotriva lui Dumnezeu?

13. Nu ai deznădăjduit din cauza vreunui necaz, supărare sau orice alt rău venit asupra ta?

14. Nu te-ai împotrivit adevărurilor şi învăţăturii creştine?

15. Nu ai citit cărti împotriva credinţei?

16. Nu ai dat altuia să citească?

17. Nu ai fost la adunările necredincioşilor?

18. Nu ai citit cărţile şi revistele lor cu scopul aflării altui adevăr decât cel al Bisericii?

19. Nu ai apărat necredinţa sau sectele sau mahornedanismul?

20. Nu ai dus daruri sectarilor?

21. Nu crezi în credinţe deşarte sau păgâneşti? Că mi-a ieşit un preot înainte îmi merge rău, rni-a ieşit un coşar îmi merge bine, mi-a ieşit cu plinul sau cu golul etc.?

22. Este Dumnezeu centrul preocupărilor tale?

23. Ti-ai pus întotdeauna nădejdea în Dumnezeu?

24. Crezi că există Rai si Iad?

25. Crezi că va fi Judecată?

26. Nu te încrezi prea mult în bunătatea lui Dumnezeu şi în felul acesta nu te temi de judecată?

27. Nu crezi că Dumnezeu nu te mai poate ierta din cauza prea multelor (tale) şi grelelor păcate?

28. Ai cerut totdeauna ajutorul lui Dumnezeu?

29. Ti-ai făcut regulat rugăciunile? Seara, dimineaţa şi la prânz?

30. La Biserică mergi regulat?

31. La rugăciune şi în Biserică te gândeşti numai la Dumnezeu?

32. Peste zi îti mai aduci aminte de Dumnezeu?

33. Mulţumiri I-ai adus lui Dumnezeu după toate faptele tale?

34. Şi înainte de a face ceva I-ai cerut ajutorul?

35. Rugăciunile nu le spui câteodată numai din obicei sau să te scapi?

36. Nu te gândeşti în altă parte în timpul rugăciunii?

37. Nu-ti vin gânduri ca nu te mai poţi mântui?

38. Nu ai amânat pocăirea spre bătrâneţe?

39. Nu cauţi să mergi târziu la Biserică?

40. Asculţi slujba atent?

41. Nu râzi nu vorbeşti sau nu te uiti după lume în Biserică?

 

Porunca a doua: Să nu-ţi faci chip cioplit nici asemănarea vreunui lucru, din câte sunt în cer, pe pământ, în ape sau sub pământ, nici să te închini lor, nici să le slujeşti.

1. Nu cumva crezi că unii oameni sunt mari şi au valoarea pe care a avut-o Mântuitorul? Exemplu: filosofii sau şefii de religii.

2. Crezi în Sfintele Icoane?

3. Cel fel de închinare le dai?

4. Nu crezi cumva că Icoana este chiar Sfântul pe care îl zugrăveşte?

5. Nu cumva crezi în oameni - femeia ta, bărbatul tău, copilul tău, etc.?

6. Nu te închini vreunui lucru, banului, mâncării, băuturii sau altor plăceri?

7. Nu cumva mintea este singura ta lege şi faci numai ceea ce-ti spune ea?

 

Porunca a treia: Să nu iei Numele Domnului Dumnezeului tău în deşert.

1. Ai înjurat vreodată de Dumnezeu Tatăl sau de Mântuitorul lisus Hristos?

2. Ai înjurat de îngeri, Arhangheli?

3. Ai înjurat de Sfânta Fecioară?

4. Ai înjurat de Sfinţi, Biserică, Paşte, Candelă, Icoane, Cruce şi altele?

5. Ai adus numele Domnului drept mărturie mincinoasă?

6. Ai luat altfel de mărturii: ochii tăi, viata ta, mântuirea sufletului tău? Căci Mântuitorul a zis: Vorba ta să fie da şi nu; căci ce e mai mult vine de la diavol.

7. Ai drăcuit? Ai trimis pe alţii la dracu sau pe tine?

8. Ai obiceiul să blestemi pe cei ce-ti fac rău? Mântuitoral ne-a învăţat să ne rugăm pentru ei.

9. Jurământ fals ai depus?

10. Dar jurământ adevărat?

11. Nu întrebuinţezi ca jurământ formula „zău", care este prescurtarea lui „pe Dumnezeul meu ?”

 

Porunca a patra: Adu-ţi aminte de Ziua Domnului, şase zile să lucrezi, iar a şaptea să o serbezi.

Ziua Domnului este Duminica. Aceeaşi valoare o au şi toate sărbătorile instituite de Sfânta Biserică, de peste an.

1. Ţinut-ai toate Duminicile şi sărbătorile?

2. Fost-ai în toate aceste zile la Biserică?

3. Cei din casa ta le-au ţinut au fost la Sf. Biserică, nu i-ai oprit pentru vreun lucru?

4. Altora le-ai dat de lucru în aceste zile? Nu mergi prea târziu la Biserică?

5. Ziua Domnului o serbezi cum trebuie? Sau e pentru tine o zi obişnuită sau o zi de chefuri şi petreceri? Dimineaţa mergi la Biserică? După masă citeşti carti folositoare, ziditoare de suflet?

6. Te îngrijeşti de suflet rnai mult în această zi decât în altele?

7. Nu ai făcut sau ai participat la claci?

8. Nu te porti cu necuviinţă în Biserică?

9. Nu ai hulit Biserica şi pe slujitorii Sf. Altar?

10. Pe preoti îi cinsteşti ca pe slujitorii lui Dumnezeu? Nu-i batjocoreşti? Nu-i bârfeşti spunându-le păcatele?

11. Te rogi pentru ei? îi asculţi?

 

Porunca a cincea: Cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta ca să-ti fie ţie bine şi să trăieşti ani mulţi.

1. Nu ti-ai bătut părinţii sau socrii?

2. Nu i-ai înjurat sau persecutat?

3. Ai ascultat sfaturile lor?

4. Nu i-ai înşelat cu ceva?

5. Nu le-ai speculat buna credinţă?

6. Când au fost în necazuri i-ai ajutat?

7. Slujbe după moarte le-ai făcut?

8. Fraţii, surorile, le-ai ajutat?

9. Ai purtat grijă de soţie, de copii? Căci Sf. Pavel zice: Dacă nu poartă cineva grijă de ai lui şi mai ales de cei din casa sa, s-a lepădat de credinţă şi este rnai rău decât un necredincios, (l Tim. 5:8).

10. Nu ti-ai bătut şotia? Nu te-ai purtat rău cu ea? N-ai înjurat-o?

11. Soţul ti l-ai cinstit? Şotia sau soţul ti-ai iubit ca pe tine însuti?

12. Nu ti-ai înşelat soţul sau soţia?

13. Nu i-ai făcut viata mai grea? Nu eşti cicălitor?

14. De cele sufleteşti, ale celor din casa ta te-ai îngrijit suficient?

15. Cum te-ai purtat cu părinţii sufleteşti? Naşi, profesori, preoti? I-ai respectat şi i-ai ajutat?

16. Nu ai fost obraznic sau încăpăţânat cu părinţii?

17. Nu i-ai supărat? Mâniat?

18. Nu i-ai vorbit de rău, batjocorit?

19. Nu ai râs de neputinţele lor?

20. Ai luat seama sa-şi facă datoriile religioase?

21. Nu te-ai ruşinat de ei?

22. Nu ţi-ai cheltuit banii pe lucruri nefolositoare (tutun sau alte plăceri) şi în felul acesta ai lipsit familia de cele trebuitoare?

De eşti părinte

23. Ai îndreptat pe copiii tăi pe drumul Bisericii, cu fapta şi cu cuvântul?

24. Nu le-ai dat exemplul rău de certuri, beţii, vorbe porcoase, minciună, furt, necinste, clevetire, lene?

25. Nu cumva trăieşti în concubinaj şi copiii vad acest lucru?

26. Pentru faptele rele: certuri, minciună, bătaie, furt, i-ai pedepsit? Nu cumva din milă i-ai cruţat?

27. Pentru copiii tăi, şotie, soţ, fraţi, surori, părinţi, ai făcut rugăciuni?

28. Nu ai fost prea aspru, sau prea blând cu copiii tăi?

29. Slugi rele care să înveţe copiii lucruri stricăcioase de suflet nu ai ţinut?

De eşti tutore

30. Ti-ai îndeplinit toate îndatoririle materiale şi morale fată de copil?

De eşti stăpân

31. Cum te-ai purtat cu servitorii sau ucenicii tăi?

32. Le-ai plătit leafa cinstit, nu le-ai retinut pentru cine ştie ce motive?

33. I-ai îndemnat să-şi facă datoriile religioase?

34. Nu i-ai îndemnat să facă vreun păcat?

De eşti slugă

35. Ai ascultat stăpânii, patronii etc. ?

36. Ţi-ai îndeplinit cu hărnicie toate datoriile?

37. Nu le-ai lucrat de mântuială?

38. Nu le-ai furat ceva?

39. Nu le-ai povestit casa?

 

Porunca a şasea: Să nu ucizi

1. Nu cumva ai ucis vreodată cu voie sau fără voie?

2. Nu doreşti să ucizi, nu ai gânduri de răzbunare? Ai lăudat pe cineva care a omorât?

3. Nu doreşti moartea cuiva pentru a-i lua averea, femeia, bărbatul etc.?

4. Nu ai bătut pe cineva?

5. Nu ai ameninţat?

6. Nu urăşti pe cineva, eşti împăcat cu toti cunoscuţii?

7. Doreşti rău cuiva, moarte, pagubă?

8. Te bucuri de răul ce se întâmplă semenului?

9. Cum te porţi cu cei din jur?

10. De eşti bărbat ai admis lepădarea de copii?

11. De eşti femeie, nu ai lepădat prunc cu voie?

12. Nu ai căutat să te sinucizi direct sau indirect?

13. Ai făcut vânătoare?

 

Porunca a şaptea: Să nu preacurveşti .

Curvie face cel necăsătorit; preacurvie cel căsătorit.

1. Nu ai curvit sau de eşti căsătorit n-ai preacurvit?

2. Nu trăieşti în concubinaj?

3. Nu păcătuieşti împotriva firii: onanie sau homosexualitate ?

4. Nu cumva pofteşti sa curveşti cu bărbatul sau femeia altuia?

5. Nu cauţi prilej de curvie?

6. La lucruri ruşinoase nu te gândeşti prea mult?

7. Nu cauţi să-ti aduci aminte de asemenea scene?

8. Nu vrei să vezi părtile ruşinoase ale corpului?

9. Nu vorbeşti lucruri ruşinoase?

10. Nu ai citit cărti care să-ti producă plăceri sexuale?

11. Nu ai îndemnat pe altul să facă acest păcat?

12. Nu ai făcut pe altul să păcătuiască prin îmbrăcăminte sau gătire?

 

Porunca a opta: Să nu furi.

Preotul nu poate ierta furtul neînapoiat; deci să restitui ceea ce ai furat şi apoi spovedeşte-te.

1. N-ai furat bani sau alte obiecte de la stat, societate sau vreun om?

2. N-ai păgubit pe altii?

3. Pe cel păgubit l-ai despăgubit?

4. De averea altuia, încredinţată tie, ai avut destulă grijă?

5. Bani sau alte obiecte pe care le-ai luat împrumut, le-ai restituit?

6. Ai primit lucruri furate?

7. Lucrurile găsite le-ai dat înapoi?

8. N-ai schimbat hotarele pământului cu vecinul tău?

9. N-ai îndemnat pe altul să facă acest lucru?

10. N-ai luat dobândă prea mare?

11. N-ai falsificat vreo marfă, n-ai vândut-o ca marfă bună?

12. La cântar sau socoteală n-ai înşelat?

13. N-ai luat de la cel mai mic decât tine lucruri cu de-a sila?

14. N-ai luat mită?

15. N-ai învăţat copiii să fure?

16. N-ai gânduri de îmbogăţire pe căi necinstite?

 

Porunca a noua: Să nu mărturiseşti strâmb împotriva aproapelui.

1. N-ai jurat strâmb?

2. N-ai minţit? :

3. N-ai adus mărturii mincinoase?

4. Te-ai purtat corect cu semenul tău?

5. Nu l-ai mintit?

6. Nu cumva ai purtat minciuni?

7. Nu cumva ai umblat cu poveşti de la unul la altul?

 

Porunca a zecea: Sa nu pofteşti şi să nu doreşti nimic, din ceea ce vezi că are fratele tau.

1. Dorit-ai femeia, fiica, bărbatul sau fiul aproapelui tău?

2. Dorit-ai averea vecinului?

3. Nu ai dorit starea socială a celui mai mare ca tine?

4. N-ai urât din această cauză pe vecin?

5. N-ai dorit casa, sau pământul, sau viţa, sau lucrul fratelui tău?

 

 

CELE ŞAPTE PĂCATE DE MOARTE

Mândria

Este izvorul tuturor răutăţilor sufleteşti; ea este o lăcomie spirituală pentru care şi dracii au căzut din darul lui Dumnezeu.

1. Nu eşti mândru, fălos, închipuit?

2. Nu crezi prea rnult in frumuseţea sau averea ta, nu te-ai mândrit cu ele?

3. Cum te porţi cu cei mari?

4. Nu dispreţuieşti, pe nimeni?

5. Stai de vorbă cu oricine?

6. Nu eşti făţarnic, ipocrit (una spui, alta faci)?

7. Nu te-ai lăudat prin fapte, vorbe, îmbrăcăminte?

8. Nu ai vorbit ceva spre a fi lăudat?

9. Nu ai clevetit pe aproapele ca să-i înjoseşti cinstea şi vrednicia şi spre a te ridica pe tine?

10. Ai răbdat ocara celui ce te-a ocărât?

11. Ai iertat pe cei ce s-au supărat pe tine?

12. Nu te-ai mândrit cu ştiinţa, cu cunoştinţele tale?

 

Lăcomia

Din abstract, egoismul se concretizează prin lăcomie.

Din acest punct de vedere priveşte Sf. Apostol Pavel când zice că lăcomia este rădăcina tuturor răutăţilor.

1. Nu eşti lacom la mâncare sau băutură?

2. Nu vrei să strângi avere sau alte lucruri?

3. In strângerea de bani nu eşti lacom, n-ai înşelat pe aproapele tău din această cauză?

4. Nu ai mâncat sau ai băut pe ascuns?

5. Ai mâncat în sărbători înainte de Sf. Liturghie?

6. Ai mâncat mortăciuni?

 

Lenea

Este lipsa de întrebuinţare a puterilor trupeşti şi sufleteşti pe care Dumnezeu ni le-a dăruit ca să le folosim în viata noastră

1. Nu eşti leneş?

2. Nu pierzi timpul fără să lucrezi?

3. Nu te ocupi cu lucruri rele sau deşarte (gătirea trupului etc.)?

4. Rugăciunea o faci regulat?

5. De suflet te îngrijeşti?

6. Datoria ca funcţionar, lucrător, servitor, ti-o faci?

7. Nu obligi pe cei mai mici să facă lucrul tău?

8. Nu ai căutat duhovnic mai iertător?

9. Ti-ai îndeplinit canonul?

 

Mânia

Se întemeiază tot pe pivotul lăcomiei

Când omul nu-şi poate îndeplini poftele sale se înfurie

căci este împiedicat de la scopul său cel rău.

Omul se poate mânia numai contra, păcatului.

1. N-ai făcut rele în mânie, înjurături, bătăi, etc.?

2. Te mânii des? Cât te tine? Ştii că Sf. Pavel a spus: Soarele să nu apună peste mânia voastră (Ef. 4:26)?

3. Acum eşti supărat pe cineva?

4. Ai bătut pe cineva cu bâta, cu palma?

5. N-ai supărat sau mustrat pe cineva fără temei, cu răutate?

6. Ai dorit răul celui ce ti-a făcut rău? Dar celui ce ti-afăcut bine?

7. Nu te-ai mâniat pe vecin pe motivul că e mai bun decât tine? Nu l-ai invidiat? Nu-ti pare rău?

8. Nu ai vărsat sângele cuiva (în betie)?

9. Nu te-ai bătut la duel?

10. Nu te-ai rugat (în mânie) să vină răul asupra vrăjmaşilor tăi?

 

Zgârcenia

Este materială şi spirituală. Materială este atunci când omul nu voieşte să mângâie trupeşte pe cel sărac, iar spirituală când nu voieşte sa îndrumeze pe cel neştiutor din răutate.

1. Eşti zgârcit?

2. N-ai lipsit de cele necesare pe un vecin din zgârcenie?

3. Ai ajutat pe sărac?

4. La masă ai chemat săraci sau bogaţi? Ştii că Mântuitorul ne îndeamnă să chemăm la masă pe cei ce nu ne pot chema înapoi.

5. Nu vinzi prea scump?

6. Nu înşeli?

7. Nu-ti pare rău că ai făcut vreun bine?

8. Nu cumva mănânci putin, te îmbraci prost (pe tine şi pe ai tăi) spre a te îmbogăţi?

9. Nu cumva nu te îngrijeşti de sănătatea alor tăi, copii, şotie, părinti, frati, spre a nu cheltui bani?

 

Invidia (cearta sau pizma )

Când cel furios nu poate birui cu mânia lui piedicile care i se opun, şi neputând să facă altceva, se îndulceşte cu inima în patima invidiei, ca să acopere cinstea şi vrednicia sufletească şi trupească a aproapelui si să se înalte el.

1. Eşti certat cu cineva?

2. îti place să te certi?

3. Urăşti pe cineva?

4. Batjocoreşti?

5. Sfaturi viclene dai?

6. Acum ai pe cineva invidie?

7. Vorbeşti cu toată lumea?

8. Ai poreclit pe cineva?

9. Nu ai băgat vrajbă între frati?

10. Nu porti pizmă pe cineva pentru faptul că e mai bun ca tine sau se bucură de mai multă cinste, avere, situaţie socială etc.?

 

Desfrânarea (curvia)

Este tot o lăcomie, dar nu de ordin material sau spiritual, ci de ordin sentimental.

Păcatul curviei, ca nici un alt păcat, se face în trup.

Trupul e templul Duhului Sfânt.

(Poti face desfrânare privind sau auzind lucruri care te-ar face să păcătuieşti. Chiar mâncând, dormind prea mult, vorbind etc,).

1. Ai căzut în curvie?

2. Dar preacurvie?

3. Nu cumva îti place să vezi sau să citeşti cărţi care te fac să păcăluieşti cu gândul, nu cumva îti place să asculti sau să vorbeşti vorbe porcoase sau de ruşine? Să ştii ca Sf. Pavel ne spune să nu se audă din gura noastră nici vorbe spurcate sau porcoase, nici glume proaste care nu sunt cuviincioase, nici vorbe nechibzuite.

4. Nu cumva îti place să vorbeşti cu rost sau fără rost?

5. Nu te stăpâneşte nici o patimă?

6. Nu mănânci sau dormi prea mult? Ştii că tot Sf. Pavel a spus: Toate îmi sunt mgăduite, dar nu toate îmi sunt de folos (l Cor. 6:12).

7. Nu ai în casă tablouri cu chipuri goale? Nu le priveşti cu patimă?

8. N-ai curvit eu rudenii de sânge sau cu cele spirituale (fină, naşe)?

9. N-ai pipăit trupul altuia cuprins de patima desfrânării?

10. N-ai vrut să vezi părţile ruşinoase ale corpului?

 

 

PĂCATE STRIGĂTOARE LA CER

 

A. Uciderea cu voie

1. Ai ucis pe cineva?

2. Ai căutat să ucizi?

3. Vrei să ucizi pe cineva?

4. Vrei să te răzbuni luând viata cuiva?

5. Ai bătut pe cineva?

6. Ai certat, ai ameninţat pe cineva?

 

B. Sodomia (împreunare împotriva firii)

1. Bărbat cu bărbat sau orice fel de animal?

2. Bărbat eu femeie împotriva firii?

3. Onania. Ai făcut onanie?

 

C. Oprirea pensiei sau simbriei la orfani, văduve, muncitori, salariaţi sau servitori

1. Ai oprit pensiile sau salariile? Din orice motiv, fie ca (despăgubire pentru un lucru stricat, fie din altemotive) ?

2. Reţineri parţiale sau nedrepte ai făcut?

3. Ai plătit totdeauna pentru ceea ce ti-au lucrat alţii?

 

D. Asuprirea văduvelor, orfanilor, invalizilor si neputincioşilor

1. N-ai bătut copiii, bătrânii sau orfanii?

2. Nu ti-ai bătut joc de ei?

3 . N-ai asuprit pe cel mai mic decât tine?

4. N-ai râs de ologi sau neputincioşi?

5. Nu i-ai necăjit?

6. Nu cumva ai avut datoria să-i ajuţi şi nu i-ai ajutat?

7. Pe cei ce nu ai avut datoria i-ai ajutat sau ai trecut pe lângă ei ca preotul şi levitul din Evanghelia cu Samariteanul milostiv?

8. Pe orb l-ai făcut să cadă conducându-l rău?

9. De orice neputincios, surd, gângav, şchiop, ciung, chior nu ti-ai bătut joc?

 

 

DATORII FATĂ DE VIATA SUFLETEASCĂ A APROAPELUI

 

1. A feri pe altul de a păcătui. Ai ferit sau nu ?

2. A învăţa pe cei neştiutori.

3. A da un sfat bun celui ce are nevoie.

4. A ne ruga lui Dumnezeu pentru alţii.

5. A mângâia pe cei întristaţi.

6. A suferi cu răbdare când suntem nedreptăţiţi.

7. A ierta greşelile altora.

 

 

PORUNCI PRIVITOARE LA VIATA TRUPEASCĂ A APROAPELUI

 

1. A da hrană celui flămând. Ai dat sau nu?

2. A potoli setea celui însetat .

3. A îmbrăca pe cel gol.

4. A îngriji pe cel bolnav.

5. A primi şi ospăta pe străini.

6. A cerceta pe cei din închisori.

7. A îngropa pe cei morti.

 

 

PĂCATE STRĂINE

 

1. Când sfătuieşti pe altul să păcătuiască.

2. Când porunceşti altuia să păcătuiască.

3. Când te învoieşti cu altul la păcat.

4. Când ajuti pe altul să păcătuiască.

5. Când lauzi pe cel ce face păcatul.

6. Când poti, dar nu voieşti să împiedici pe altul de a face păcatul.

7. Când ştii şi nu spui păcatul altuia (să i-l spui).

 

 

PĂCATE ÎMPOTRIVA DUHULUI SFÂNT

 

1. Nesocotirea harului lui Dumnezeu şi încrederea prea mare în tine.

2. Să crezi că Dumnezeu n-are putere să te ierte, e un păcat foarte mare.

3. Să crezi că tu eşti totul şi Dumnezeu n-are nici o putere în lume.

4. Neîncrederea în Dumnezeu.

5. împotrivirea la Adevărul stabilit de Sfânta Biserică (să nu crezi în vreo dogmă).

6) Lepădarea de Biserica Ortodoxă. Fereşte-te de aceste păcate, căci Mântuitorul spune: Daca cineva va huli împotriva Duhului Sfânt nu are iertare în veac, ci este vinovat de osânda veşnică (Mc. 3:29).

 

 

CELE 9 PORUNCI BISERICEŞTI

 

1. Cercetarea Sfintei Biserici în toate Duminicile şi sărbătorile legale.

2. Păzirea celor patru posturi din an.

3. Respectul fată de fetele bisericeşti.

4. Mărturisirea păcatelor în cele patru posturi.

5. A ne feri de eretici.

6. A ne ruga pentru conducătorii statului şi dregătorii Bisericii.

7. A nu face nuntă, petreceri, în post.

8. A feri Biserica de a i se înstrăina lucrurile,

9. A păzi posturile şi a face rugăciunile pe care chiriarhul (episcopul) locului le pune în vremuri grele.

 

 

DIFERITE PĂCATE

1. Nemdeplinirea angajamentelor:

a. ai îndeplinit pe cele luate în faţa lui Dumnezeu, a ta, a aproapelui?

b. ai îndeplinit canonul dat la Spovedanie?

1. Furtişag de cele sfinte :

a. ai minţit la Spovedanie?

b. ai ocolit să spui tot şi din ce motive?

 

SFATURI

a. Spovedeşte-te de cel putin patru ori pe an în posturi.

b. Posteşte înainte de spovedanie.

c. Păstrează acelaşi duhovnic.

d. Fă-ti un serios examen de conştiinţă înainte de a merge la spovedanie.

e. Scrie pe hârtie păcatele, altfel le poţi uita. Apoi arde hârtia imediat.

f. Mărturiseşte singur nu munai păcatele facute ci şi (pe) cele din inimă.

g. Nu ascunde nici un păcat

h. Irnpacă-te cu cel ce ti-a greşit.

i. Ocoleşte prilejul de păcătuire.

j. Părăseşte păcatul - angajeaza-te că nu vei mai păcătui.

k. Regreta pacatele facute.

l, Fereşte-te pe cât poţi de ele.

m. Cuminecă-te numai dacă te simţi curat. Altfel vei fi osândit.

n. Indeplineşte cu sfinţenie canonul dat de duhovnic.

o. Judecă-te singur pentru fiecare păcat făcut.

Fiecare dintre noi avem o menire, dar trebuie să stăm sub povata duhovnicului, care înlătură voia nepricepută, făcând loc voii lăsate de Dumnezeu în fiecare dintre noi. Duhovnicul dezvăluie intenţiile lui Dumnezeu în noi. Dacă nu stăm sub povata duhovnicului putem să intrăm în rătăciri mai mari ca patimile.

După ce ti-ai socotit păcatele, bine si cu de-amănuntul, si ti-ai făcut si cercetarea cugetului, însemnată mai sus, porneşte către părintele duhovnic, gândind întru tine, cum te-ai duce la judecata lui Dumnezeu cea înfricoşătoare, aşa te du la duhovnic, cu frică si cu cutremur, cu smerenie, înaintea duhovnicului să îngenunchezi, să-ti faci cruce, să-ti pui mâinile cruciş pe piept si să zici:

Binecuvintează, părinte, ca să-mi pot mărturisi deplin toate păcatele.

Apoi să zici aşa:

Eu, păcătosul, mă mărturisesc lui Dumnezeu celui Atotputernic; Preacuratei Maicii Sale şi tuturor sfinţilor şi ţie, parinte, celui ce eşti în locul lui Dumnezeu, căci de la spovedania cea mai de pe urmă (aici sa-ti aduci aminte vremea când te-ai spovedit) adeseori si mult am pacatuit, dar mai ales ma aflu vinovat cu acestea : (aici să-ti spui păcatele. Iar dupâ ce le vei fi mărturisit pe toate, să zici):

Pentru acestea si pentru toate pe care le-am făcut, îmi pare rău din toată inima, că eu cu acestea am mâniat pe Dumnezeul cel bun, Care este bunătatea cea nespusă si vrednic de a fi iubit mai presus de toate si în tot chipul. Cu adeviărat făgăduiesc cu mila şi cu ajutorul Lui, că mă voi îndrepta, şi nici pe acestea nu le voi mai face, nici altele.

 

 

RUGACIUNI DUPĂ SPOVEDANIE

Tropare

Cât va fi de temută judedata Ta, Doamne, îngerii stând înainte, oamenii în mijloc aducându-se, cărţile deschizându-se, faptele cercându-se, gândurile întrebându-se! Ce judecată va fi mie, celui zămislit în păcate? Cine-mi va stinge văpaia, cine-mi va lumina întunericul, de nu mă vei milui Tu, Doamne, ca un iubitor de oameni ?

Lacrimi da-mi, Dumnezeule, ca oarecând femeii celei păcătoase si mă învredniceşte să ud picioarele Tale, care m'au scos din calea rătăcirii, şi ca pe un mir de bună mireasmă să-Ţi aduc viata curată, agonisită mie prin pocăinţă, pentru ca să aud glasul Tău cel dorit:

"Credinţa ta te-a mântuit, mergi în pace ! "

Slavă Tatălui si Fiului si Sfântului Duh, si acum si pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Neînfruntată nădejde având în tine, Născătoare de Dumnezeu, mă voi mântui, folosinţa ta agonisind, Preacurată, nu mă voi teme. Izgoni-voi pe vrăjmaşii mei şi îi voi înfrânge. Intru measemuilul tău acoperământ îmbrăcându-mă ca într'o platoşă şi întru ajutorul tău cel puternic rugându-mă, strig către Tine, Stăpână: Mântuieşte-mă cu rugăciunile tale şi mă scoală din întunecatul somn, spre a ta slavă, cu puterea Celui ce S'a întrupat din tine, a Fiului lui Dumnezeu.

 

 

RUGÂCIUNEA ÎNTÂIA

Doamne, Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, izvorul înţelepciunii şi al harului, deschide buzele mele, ale păcătosului, şi mă învaţă cum se cuvine şi pentru ce se cade să mă rog. Că Tu eşti Cel ce ştii mulţimea cea mare a păcatelor mele. Iată, cu frică stau înaintea Ta. Indreaptă-mi viaţa, Cel ce îndreptezi toata zidirea cu cuvântul şi cu puterea cea nespusa a înţelepciunii, Cel ce eşti liman celor înviforati, si arata-mi calea pe care voi merge. Dă cugetelor mele, duhul înţelepciunii Tale, nepriceperii mele duhul înţelegerii. Cu duhui temerii de Tine

umbreaza-mi faptele şi duh drept înoieste întru cele dinauntruntru ale mele; cu Duh stapânitor întăreşte gândul meu dintru alunecare. Pentru ca în toate zilele fiind îndreptat spre cele de folos, cu Duhul Tau cel bun, să mă învrednicesc a împlini poruncile Tale şi pururea să-mi aduc aminte de mărită venirea Ta, care va cerceta faptele noastre. Că milostiv şi iubitor de oameni Dumnezeu eşti şi Ţie slava înălţăm: Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

 

RUGACIUNEA A DOUA

Doamne, lisuse Hristoase, Dumnezeul meu, mult-milostive, multumescu- Ti ca prin mărturisirea către duhovnicescul meu părinte, ma-i învrednicit pe mine păcătosul sa iau de la Tine iertarea pacatelor mele ca David, cel care a zis: Juratum'am si am pus ca sa pazesc judecătile dreptătii Tale.

Făgăduiesc înaintea Ta cu voinţa întreaga a sufletului meu, ca mai bine aleg sa mor decât sa mai fac de acum înainte vreun păcat de moarte si să amarasc cu ceva bunătatea Ta cea nemărginită. Dar de vreme ce voinţa mea este neputincioasă de sine singură si fără ajutorul Tău, ca să rămân până la sfârşit neschimbat în această hotărâre, dă-mi, Doamne, să petrec cealaltă vreme a vietrii mele în pace si întru pocainţa şi să dobândesc întru această viaţă darul Tău, iar în cealaltă fericirea de veci. Pentru rugăciunile Preabinecuvântatei Maicii Tale si ale tuturor sfinţilor Tăi. Amin.

 

***

 

EXPLICAREA (TÂLCUIREA) SFINTEI LITURGHII

Traducere din limba greacă de Ieroschim. Ştefan Nuţescu Schitul Lacu - Sfântul Munte Athos

Editura „EVANGHELISMOS" - Bucureşti, 2005

 

Cuvânt înainte,

Sfânta Liturghie constituie centrul cultului ortodox. Ea este cea mai mare taină a Bisericii noastre, taina prezenţei lui Hristos printre noi. Pentru aceasta ea rămâne întotdeauna pentru om singura nădejde pentru dobândirea vieţii celei adevărate.

în spaţiul duhovnicesc al Sfintei Liturghii ne introduce cu multă iscusinţă Sfântul Nicolae Cabasila.

Sfântul Cabasila, a cărui pomenire se prăznuieşte pe 20 iunie, a fost un vlăstar al Tesalonicului. Mare teolog mistic, el este cel mai inportant reprezentant al umanismului ortodox din veacul al XIV-lea.

Printre operele sale cele mai de seamă se numără şi „Tâlcuirea Sfintei Liturghii", o lucrare clasică în felul ei. Paginile următoare cuprind cîteva fragmente alese din această lucrare.

Cuvintele insuflate de Dumnezeu ale sfântului ne deschid ochii duhovniceşti dându-ne putinţa de a ne apropia cu simţire duhovnicească de Sfânta Liturghie şi de a participa la ea cu adevărat, iar nu fi numai nişte spectatori pasivi. Aşa vom putea să răspundem în mod conştient chemării dătătoare de bucurie pe care Maica noastră Biserica o repetă la fiecare sinaxă euharistică: „Gustaţi şi vedeţi că bun este Domnul"; „Trupul lui Hristos primiţi şi din izvorul cel fără de moarte gustaţi".

Tâlcuirea Sfintei Liturghii

Lucrarea Sfintei Liturghii constă în prefacerea Darurilor pe care le aduc credincioşii, a pâinii şi a vinului, în Trupul şi Sângele lui Hristos, iar scopul ei este sfinţirea credincioşilor, care prin Sfânta împărtăşanie dobândesc iertarea păcatelor lor, bogăţie de daruri duhovniceşti şi moştenirea împărăţiei Cerurilor.

La această lucrare şi la împlinirea scopului contribuie rugăciunile, cântările, citirile din Vieţile Sfinţilor şi toate cele ce se săvârşesc şi se spun în decursul Liturghiei. Iar prin toate acestea vedem zugrăvită, ca într-un tablou, toată viaţa lui Hristos, de la începutul până la sfârşitul ei. Pentru că sfinţirea Darurilor, adică însăşi Jertfa, propovăduieşte moartea, învierea şi înălţarea Lui, aceste daruri prefăcându-se în însuşi Trupul Domnului, care a fost răstignit, a înviat şi s-a înălţat la ceruri. Cele ce se săvârşesc înaintea Jertfei închipuie faptele care s-au petrecut înainte de moartea Domnului, adică venirea Sa în lume, arătarea Sa, minunile şi învăţătura Sa, iar cele de după Jertfă simbolizează pogorârea Sfântului Duh peste Apostoli, întoarcerea oamenilor la Dumnezeu şi comuniunea lor cu El.

Credincioşii care merg la biserică şi participă la toate acestea cu luare aminte, se fac mai statornici în credinţă, mai fierbinţi în evlavia şi dragostea lor către Dumnezeu. într-o asemenea stare duhovnicească se învrednicesc să se apropie şi de focul Sfintelor Taine şi să se împărtăşească cu credinţă şi dragoste.

Acesta este pe scurt sensul Sfintei Liturghii. Să cercetăm acum, pe cât putem mai amănunţit, începând cu cele ce se săvârşesc la Sfânta Proscomidie .

 

Proscomidia

Cinstitele Daruri

Pâinea şi vinul, pe care le aduc credincioşii pentru Sfânta Liturghie şi care simbolizează Trupul şi Sângele Domnului, nu se aşează de la început pe Sfânta Masă pentru Jertfă, ci mai întîi se aşează la Sfânta Proscomidie şi se afierosesc lui Dumnezeu ca Cinstite Daruri. Aceasta este de acum înainte denumirea lor.

Ii aducem lui Dumnezeu pîine şi vin pentru că acestea constituie hrana exclusiv omenească, cu care se întreţine viaţa noastră. Pentru aceasta se crede că, atunci cînd cineva dăruieşte hrană, este ca şi cum ar dărui însăşi viaţa. Aşadar, deoarece prin Sfintele Taine Dumnezeu ne dăruieşte viaţa veşnică, este firesc ca şi darul nostru să fie într-un anume fel dătător de viaţă, ca să nu fie nepotrivit ceea ce dăm noi cu ceea ne dă Dumnezeu, ci să aibă ceva care le înrudeşte. De altminteri Domnul a poruncit să îi oferim pîine şi vin, iar El să ne dea în schimb „Pâine cerească" şi „Paharul Vieţii". A vrut să îi dăruim noi hrana vieţii trecătoare, iar El să ne dăruiască în schimb viaţa veşnică. Ca în felul acesta harul Său să se arate ca răsplată şi nemăsurata Sa milă ca faptă de dreptate.

Pomenirea Jertfei de pe Cruce

Preotul, după ce ia în mîinile sale pâinea, din care va scoate Sfântul Agneţ, care se va preschimba în Trupul lui Hristos, spune: „întru pomenirea Domnului şi Dumnezeului şi Mântuitorului nostru Isus Hristos". Aceste cuvinte se referă la toată Liturghia şi sunt împlinirea poruncii pe care a lăsat-o Hristos atunci când a instituit Taina Sfintei Euharistii: „Aceasta să faceţi întru pomenirea Mea" (Lc. 22, 19).

Dar ce fel de pomenire este aceasta? Cum îl vom pomeni pe Domnul la Sfânta Liturghie şi ce vom povesti despre El? Nu cumva cele care îl arată ca Dumnezeu atotputernic? Adică faptul că a înviat morţi, că a dăruit orbilor lumină, că a poruncit vânturilor să se potolească, că a săturat mii de oameni cu câteva pâini? Nu, Hristos nu ne-a cerut să pomenim acestea, ci mai degrabă cele care arată neputinţa, adică Răstignirea, Patimile, moartea. Pentru că Patimile erau mai de trebuinţă decât minunile. Patimile lui Hristos ne aduc mântuirea şi învierea, în timp ce minunile Lui numai ne dovedesc că El este adevăratul Mântuitor.

Aşadar, după ce preotul spune: „întrupomenirea Domnului...", adaugă cele despre Răstignire şi moarte: „ca o oaie spre junghiere s-a adus şi ca un Miel fără de glas înaintea

* Loc special care se găseşte în partea stângă a Sfintei Mese, unde se pun Darurile pe care le aduc credincioşii pentru Sfânta Euharistie. Aici se face pregătirea lor de către preotul liturghisitor.

celor ce îl tund, asa nu Şi-a deschis gura Sa. întru smerenia Lui judecata Lui s-a ridicat şi neamul Lui cine îl va spune? Că s-a luat de pe pământ viaţa Lui " (Is. 53, 7-8). Şi după ce aşează pe Sfântul Disc Sfântul Agneţ (Mielul) pe care L-a scos, adaugă cuvintele: „Se junghie Mielul lui Dumnezeu, Cel ce ridică păcatul lumir (cf. In. 1, 29). Apoi crestează pe Sfântul Agneţ semnul Crucii arătând astfel felul în care s-a făcut Jertfa: cu Crucea. Apoi cu copia, care are formă de suliţă, împunge Sfântul Agneţ în partea dreaptă şi spune: „Şi unul dintre ostaşi cu suliţa coasta Lui a împuns" şi turnând în Sfântul Potir vin şi apă", adaugă: „şi îndată a ieşit sânge şi apă" (In. 19, 34).

Pomenirea numelor

Preotul continuă Proscomidia. Scoate acum bucăţi mici (miride) din celelalte prescuri şi le aşează ca sfinte daruri pe Sfântul Disc zicând pentru fiecare: „Intru cinstea şi pomenirea preabinecuvântatei, slăvitei Stăpânei noastre, de Dumnezeu Născătoarei ..." sau „A sfinţilor..." sau „Pentru pomenirea şi iertarea păcatelor...".

Ce înseamnă acestea? Mulţumire către Dumnezeu şi rugăciune de cerere. Pentru că prin darurile noastre fie răsplătim făcătorului de bine pentru binefacerea pe care ne-a făcut-o, fie ne punem bine cu cineva ca să primim de la el binefaceri. Aşa şi aici. Biserica, prin darurile pe care le aduce lui Dumnezeu, Ii mulţumeşte pentru că, în persoana sfinţilor ei, i s-a dăruit iertarea păcatelor şi împărăţia Cerurilor. Şi II roagă să dăruiască acestea şi fiilor ei, cei care încă trăiesc şi al căror sfârşit este nesigur, cât şi pentru cei care au murit, dar ale căror nădejdi nu sunt chiar bune şi sigure. Aşadar pentru aceasta pomeneşte numele mai întâi ale sfinţilor, apoi ale celor care sunt în viaţă şi la urmă ale celor adormiţi. Pentru sfinţi mulţumeşte, iar pentru ceilalţi face rugăciuni de cerere.

Acoperirea Cinstitelor Daruri

Cele ce s-au spus şi s-au făcut asupra Sfântului Agneţ, pentru a închipui moartea Domnului, sunt simple descrieri şi simboluri. Sfântul Agneţ rămâne pâine numai că acum devine Dar afierosit lui Dumnezeu şi închipuie Trupul lui Hristos, pe când se afla la începutul vieţii pământeşti. Pentru aceasta preotul pomeneşte minunile care s-au făut cu Domnul cel nou-născut în iesle. Pune deasupra prescurii steluţa şi zice: „Şi venind steaua, a stat deasupra, unde era Pruncul" (Mt. 2, 9). Apoi acoperă Discul şi Potirul cu acoperăminte alese şi cădeşte. Pentru că la început puterea lui Hristos a fost ascunsă până când a început să facă minuni, iar Dumnezeu Tatăl a dat mărturia Sa din cer.

După ce termină Proscomidia preotul liturghisitor vine la Jertfelnic, stă înaintea Sfintei Mese şi începe Sfânta Liturghie.

 

Sfânta Liturghie

Doxologia

„Binecuvântată este împărăţia Tatălui şi a Fiului şi a Sfântului Duh...". Cu această doxologie începe preotul Sfânta Liturghie pentru că şi robii cei recunoscători fac la fel atunci

când se înfăţişează înaintea stăpânului lor. Adică mai înainte de toate îl slăvesc şi apoi îl roagă pentru problemele lor.

Ecteniile

Care este prima cerere a preotului? „Pentru pacea de sus şi pentru mântuirea sufletelor noastre." Spunând pace nu se referă numai la pacea dintre noi, adică atunci când nu avem simţăminte rele asupra cuiva, ci şi la pacea dinlăuntrul nostru, adică atunci când inima noastră nu ne mustră pentru nimic. De pace avem, desigur, nevoie întotdeauna, dar mai ales în vremea rugăciunii, căci fără aceasta nimeni nu se poate ruga cum trebuie şi nu poate dobândi nici un folos din rugăciune.

în continuare ne rugăm pentru Biserică, pentru ţară, conducători, pentru cei se află în primejdii şi în general pentru toţi oamenii. Şi nu ne rugăm numai pentru cele ce au legătură cu sufletul, ci şi pentru bunurile materiale de trebuinţă: „Pentru buna întocmire a văzduhului, pentru îmbelşugarea roadelor pământului...". Pentru că Dumnezeu este Pricinuitorul şi Dătătorul tuturor bunătăţilor şi numai spre El trebuie să avem privirea îndreptată.

La toate cererile preotului, credincioşii răspund în mod repetat: „Doamne miluieşte. A cere mila lui Dumnezeu înseamnă de fapt a cere împărăţia Lui. Pentru aceasta credincioşii spun numai această rugăciune pentru că ea le cuprinde pe toate.

Antifoanele

Apoi încep cântările care sunt alcătuite din cuvintele de Dumnezeu insuflate ale proorocilor. Antifoanele - aşa se numesc - ne sfinţesc şi ne pregătesc pentru Taină. în acelaşi timp, însă, ne amintesc despre primii ani ai petrecerii lui Hristos pe pământ, atunci când încă nu s-a arătat mulţimilor şi pentru care erau necesare cuvintele prooroceşti. Mai tîrziu, când S-a arătat El însuşi, nu a mai fost nevoie de prooroci pentru ca L-a făcut cunoscut loan Botezătorul.

Intrarea Mică

în vreme ce se cântă al treilea antifon, se face ieşirea cu Sfânta Evanghelie însoţită de lumânări aprinse. Evanghelia este ţinută de diacon sau, dacă nu este diacon, de preot. Iar înainte ca aceasta să intre în Sfântul Altar se opreşte la mică distanţă de Uşile împărăteşti şi se roagă lui Dumnezeu să fie însoţit de sfinţii îngeri ca împreuna să săvârşească sfânta slujbă şi doxologia. în continuare ridică Sfânta Evanghelie, o arată credincioşilor şi, după ce intră în Sfântul Altar, o aşează pe Sfânta Masă.

Ridicarea Sfintei Evanghelii simbolizează arătarea Domnului înaintea mulţimilor, pentru că ea îl face cunoscut pe însuşi Hristos. Aşadar acum când Se arată Hristos, nimeni nu mai ia aminte la cuvintele proorocilor. Pentru aceasta, după Intrarea Mică, cântăm ceea ce are legătură cu viaţa cea nouă pe care a adus-o Hristos. îl lăudăm pe însuşi Hristos pentru cele pe care le-a făcut pentru noi. De asemenea aducem laude Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu sau sfinţilor potrivit cu praznicul sau sfântul pe cate îl cinsteşte Biserica de fiecare dată.

Cântarea întreit sfântă

La sfârşit aducem cântare de laudă însuşi lui Dumnezeu Celui în Treime zicând: „Sfinte Dumnezeule, Sfinte Tare, Sfinte fără de moarte, miluieşte-ne pe noi." „Sfânt, Sfânt, Sfânt" este cântarea îngerilor (Is. 6, 3), iar „Dumnezeu", „tare" şi ,fără de moarte" sunt cuvintele proorocului David: „însetat-a sufletul meu de Dumnezeul cel tare, cel viu" (Ps. 41, 3).

Cântăm imnul întreit sfânt după ieşirea cu Sfânta Evanghelie ca să vestim că, prin venirea lui Hristos, îngerii şi oamenii s-au unit şi alcătuiesc de acum o singură Biserică.

Citirile

îndată după aceasta preotul porunceşte tuturor să nu fie nepăsători, ci să aibă mintea atentă la cele ce se săvârşesc. Aceasta înseamnă „Să luăm aminte". Şi prin „înţelepciune" le aminteşte credincioşilor înţelepciunea cu care trebuie să participe la Sfânta Liturghie. Iar această înţelepciune sunt gândurile bune pe care le au cei ce sunt bogaţi în credinţă şi străini de orice lucru lumesc. într-adevăr este nevoie să urmărim Sfânta Liturghie cu gânduri cuviincioase dacă vrem să nu ne pierdem timpul în zadar. Şi fiindcă acest lucru nu este uşor, trebuie ca şi noi înşine să luăm aminte, dar să ni se amintească şi din afară, aşa încât să ne adunăm mintea care uită mereu şi este atrasă de grijile deşarte.

De asemenea şi cuvântul „Drepţi" reprezintă un îndemn. Trebuie să stăm înaintea lui Dumnezeu treji, cu evlavie şi cu multă râvnă. Şi primul semn al acestei râvne este poziţia dreaptă a trupului.

După aceste îndemnuri se citesc Apostolul şi Evanghelia. Acestea fac cunoscută arătarea Domnului în lume, arătare care s-a făcut încetul cu încetul. La Intrarea Mică Evanghelia era închisă şi simboliza perioada primilor treizeci de ani ai Domnului, atunci când încă tăcea. Acum, însa, când se fac citirile, avem descoperirea Sa deplină cu toate cele pe care le-a spus mulţimilor în învăţăturile Sale, precum şi cele pe care le-a poruncit Apostolilor să le propovăduiască.

Ieşirea Mare

Peste puţin liturghisitorul va săvârşi Jertfa. Trebuie ca Darurile, care urmează să se aducă jertfa să fie aşezate pe Sfânta Masă. Pentru aceasta merge acum la Proscomidie, ia Cinstitele Daruri, le ţine la înălţimea capului său şi iese din Sfântul Altar. înaintând încet şi cu multă evlavie le poartă prin mulţimea de oameni, însoţit de lumânări ş tămâieri. în cele din urmă intră în Sfântul Altar şi le aşează pe Sfânta Masă.

La trecerea preotului credincioşii cântă şi se închină cu evlavie rugându-se sa fie pomeniţi atunci când el va aduce lui Dumnezeu Cinstitele Daruri. Pentru că ei ştiu că nu există rugăciune mai puternică decât această Jertfă înfricoşătoare care a curăţat în dar toate păcatele lumii .

Ieşirea Mare simbolizează mersul lui Hristos spre Ierusalim unde avea să Se jertfească. Aşezat atunci pe un asin, intra în Sfânta Cetate însoţit de mulţimi care îi aduceau cântări de laudă.

Caracteristic pentru Ieşirea Mare este Imnul heruvic, care se cântă într-un ritm lent de către psalţi: „Noi care pe heruvimi cu taină închipuim şi făcătoarei de viaţă Treimi, întreit sfântă cântare aducem, toată grija cea lumească acum să o lepădăm. Ca cei ce pe împăratul tuturor voim a-L primi, pe Cel nevăzut, înconjurat de cetele îngereşti. Aliluia".

Simbolul credinţei

Preotul îi cheamă acum pe credincioşi să se roage „pentru Cinstitele Daruri ce sunt puse înainte". Ne rugăm lui Dumnezeu să sfinţească Cinstitele Daruri care sunt înaintea noastră, ca să se împlinească astfel scopul nostru principal. Apoi, după ce se adaugă şi alte cereri, îi îndeamnă pe toţi să aibă pace între ei {„Pace tuturor") şi dragoste („Să ne iubim unii pe alţii..."). Şi, deoarece dragostea dintre noi este urmată de dragostea faţă de Dumnezeu şi a credinţei desăvârşite şi vii în El, pentru aceasta îndată II mărturisim pe adevăratul Dumnezeu: „Pe Tatăl, pe Fiul şi pe Sfântul Duh, Treimea cea de o fiinţă şi nedespărţită".

Apoi liturghisitorul rosteşte: „Uşile, uşile, cu înţelepciune să luăm aminte". Prin aceasta vrea să spună: Deschideţi larg toate uşile, adică gurile şi urechile voastre, către înţelepciune, către cele înalte, pe care le-aţi aflat şi le credeţi despre Dumnezeu. Aceasta totdeauna să le spuneţi şi să le ascultaţi şi, desigur, cu râvnă şi cu luare aminte.

Atunci credincioşii rostesc cu voce tare Simbolul Credinţei („Cred întru unul Dumnezeu...")

Sfânta Jertfă

„Să stăm bine, să stăm cu frică, să luăm aminte, Sfânta Jertfă în pace a o aduce" îndeamnă iarăşi liturghisitorul. Adică: să stăm tari în cele pe care le-am mărturisit în simbolul credinţei, fără să fim clătinaţi de eretici; să stăm cu frică pentru că este mare primejdia de a ne înşela. Şi astfel, rămânând tari în credinţă, să aducem darurile noastre lui Dumnezeu cu pace.

In acest moment credincioşii trebuie să aibă mintea şi la cuvintele Domnului: „Dacă îţi vei aduce darul tău la altar şi acolo îţi vei aduce aminte că fratele tău are ceva împotriva ta, lasă darul tău acolo, înaintea altarului şi mergi întîi şi împacă-te cu fratele tău şi apoi venind, adu darul tău" (Mt. 5, 23-24).

Aşadar, după ce înalţă sufletele şi simţămintele credincioşilor de la cele pământeşti la cele cereşti, preotul începe rugăciunea de mulţumire. II imită astfel pe primul Preot, Hristos, Care a mulţumit lui Dumnezeu Tatăl înainte de a institui Taina Sfintei Euharistii.

îl slavosloveşte acum şi el şi îi aduce cântări împreună cu îngerii. îşi arată recunoştinţa pentru toate binefacerile pe care ni le-a făcut de la începutul creaţiei. îi mulţumeşte mai ales pentru venirea Unuia Născut Fiului Său în lume şi pentru instituirea Tainei Sfintei Euharistii. Pomeneşte, desigur, şi cele în legătură cu Cina cea de Taină, repetând chiar cuvintele Domnului: „Luaţi, mâncaţi... Beţi dintru acesta toţi..." (Mt. 26, 26-27).

Preotul, după ce zice: ,^iducându-ne aminte aşadar de această poruncă mântuitoare şi de toate cele ce s-au făcut pentru noi: de cruce, de groapă, de învierea cea de a treia zi, de înălţarea la ceruri, de şederea cea de-a dreapta şi de cea de a doua şi slăvită iarăşi venire", încheie cu ecfonisul: ,^4le Tale dintru ale Tale, Ţie Iţi aducem de toate şi pentru toate, pe Tine te lăudăm, pe Tine te binecuvântăm, Ţie îţi mulţumim Doamne şi ne rugăm Ţie, Dumnezeului nostru".

Cu aceste cuvinte este ca şi cum ar spune Tatălui ceresc: „îţi aducem aceeaşi Jertfă pe care însuşi Fiul Tău cel Unul Născut a adus-o Ţie, Dumnezeu şi Tatăl. Şi aducând-o Iţi mulţumim pentru că şi Acela aducând-o Ţi-a mulţumit. Nimic de-al nostru nu adăugăm la

această aducere de daruri. Pentru că nu sunt făcute de noi aceste daruri ci sunt lucrurile mâinilor Tale. Şi nici felul închinării nu este născocirea noastră, ci Tu ne-ai invăţat şi ne-ai îndemnat să ne închinăm în acest fel. Pentru aceasta, toate cele pe care le aducem Ţie sunt în întregime ale Tale".

în acelaşi timp preotul îngenunchează şi se roagă fierbinte lui Dumnezeu pentru Darurile pe care le are înaintea sa, ca să primească Preasfântul Său Duh şi să se prefacă pâinea în însuşi Sfântul Trup al lui Hristos, iar vinul în însuşi Preacuratul Lui Sânge.

După aceste rugăciuni dumnezeiasca Jertfă s-a înfăptuit. Darurile s-au sfinţit. Hristos Cel Care s-a jertfit pentru lume se găseşte acum înaintea ochilor noştri, pe Sfânta Masă. Pentru că pâinea nu mai este închipuire a dumnezeiescului Trup, ci este însuşi preasfântul Trup al Domnului care a primit toate acele ocări, pălmuirile, scuipările, rănile, fierea, răstignirea. Iar vinul este însuşi Sângele care a curs atunci când a fost înjunghiat Trupul. Acestea sunt Trupul şi Sângele Domnului, Care S-a născut de la Duhul Sfânt ş din Fecioara Maria, a fost îngropat, a înviat a treia zi, s-a suit la ceruri şi a şezut de-a dreapta Tatălui.

Şi credem că este aşa, pentru că însuşi Domnul a spus: acesta este Trupul Meu... acesta este Sângele Meu" (Mc. 14, 22-24) dar şi pentru că El însuşi a poruncit Apostolilor şi întregii Biserici: ^ceasta să o faceţi întru pomenirea Med' (Lc. 22, 19). Nu le-ar fi poruncit să repete această Taină, dacă nu le-ar fi dat şi putere să o săvârşească. Şi care este această putere? Sfântul Duh. Acesta este Cel Care cu mâna şi gura preotului săvârşeşte Tainele. Liturghisitorul este slujitor al harului Duhului Sfânt fără să aducă ceva de la sine însuşi. Pentru aceasta harul nu este împiedicat, chiar dacă preotul este plin de păcate. Aceasta nu opreşte sfinţirea Darurilor care întotdeauna sunt plăcute lui Dumnezeu, aşa cum un medicament preparat de un om care nu are nici o cunoştinţă medicală, nu îşi pierde acţiunea terapeutică dacă este preparat după îndrumările medicului.

Aşadar, după ce săvârşeşte Jertfa, preotul, văzând înaintea sa rodul iubirii de oameni a lui Dumnezeu, pe Mielul lui Dumnezeu, aduce mulţumiri şi rugăciuni. Mulţumeşte lui Dumnezeu pentru toţi sfinţii, pentru că în persoana lor Biserica a găsit ceea ce caută, adică împărăţia Cerurilor. Mulţumeşte mai ales pentru preabinecuvântata Născătoare de Dumnezeu şi pururea Fecioara Maria, pentru că ea îi întrece pe toţi în sfinţenie. Apoi preotul se roagă pentru toţi credincioşii - vii şi adormiţi - pentru că nu au ajuns încă la desăvârşire şi mai au nevoie de rugăciune.

Sfânta împărtăşire

Peste puţin timp preotul liturghisitor se va împărtăşi el însuşi şi îi va chema şi pe credincioşi la împărtăşirea cu Sfintele Taine. Dar pentru că nu se îngăduie tuturor să primească Sfânta împărtăşanie, preotul, ţinînd la înălţime Pâinea dătătoare de viaţă şi arătând-o spune: „Sfintele sfinţilor". Este ca şi cum ar spune: „Iată Pâinea vieţii! Aşadar, alergaţi să o primiţii Insă nu toţi, ci numai cei ce sunt sfinţi. Pentru că cele sfinte se cuvin numai sfinţilor"

Sfinţii înseamnă aici nu numai cei ce au ajuns la desăvârşirea virtuţii, ci şi cei care se nevoiesc să ajungă la aceasta, chiar dacă întârzie. Pentru aceasta creştinii, dacă nu cad în păcate de moarte care îi despart de Hristos şi îi omoară duhovniceşte, nu sunt întru nimic opriţi să se împărtăşească cu Sfintele Taine .

De altfel Sfânta Liturghie se săvârşeşte pentru împărtăşirea credincioşilor. Sfântul Vasile cel Mare spune: ,A se împărtăşi cineva şi a primi în fiecare zi Sfântul Trup şi Sânge al lui Hristos este un lucru bun şi folositor". Deasa

Când preotul spune: „Sfintele sfinţilor", credincioşii răspund tare: „Unul sfânt, unul Domn, Iisus Hristos, întru slava lui Dumnezeu Tatăl". Pentru că nimeni nu are sfinţenia de la el însuşi şi nici nu este o izbândă a virtuţii omeneşti, ci toţi o primesc de la Hristos. Şi aşa cum, dacă aşezi la soare multe oglinzi, toate strălucesc şi crezi că vezi mulţi sori, în timp ce în realitate există un singur soare, care străluceşte în toate aceste oglinzi, tot astfel şi singurul Sfânt, Hristos, Care se împarte credincioşilor prin Sfânta împărtăşanie, se vede în multe suflete şi pe mulţi îi arată sfinţi, dar El este unul şi singurul Sfânt.

Aşadar, după ce liturghisitorul îi cheamă în acest fel pe credincioşi la Sfânta Cină, se împărtăşeşte mai întâi el insuşi şi ceilalţi clerici care se găsesc în Sfântul Altar. Mai înainte, însă, toarnă apă caldă în Sfântul Potir, lucru care arată pogorârea Sfântului Duh în Biserică. Această apă caldă, deoarece este şi apă dar este şi foc, din pricina fierberii, închipuie pe Duhul Sfânt pe Care Domnul L-a asemănat cu nişte „râuri de viaţă" (In. 7, 38) şi Care în chip de foc a coborât asupra Apostolilor în ziua Cincizecimii.

în continuare preotul se întoarce spre cei din biserică şi arătând Sfintele îi cheamă pe cei ce vor să se împărtăşească să vină „cu frică de Dumnezeu şi credinţă". Adică să nu nesocotească înfăţişarea smerită pe care o au Trupul şi Sângele Domnului, ci să se apropie având conştiinţa vredniciei Tainelor ş crezând că acestea dăruiesc viaţă veşnică celor ce se împărtăşesc.

Trupul şi Sângele lui Hristos sunt adevărată mâncare şi adevărată băutură. Şi când se împărtăşeşte cineva cu acestea, ele nu se prefac în trup omenesc, aşa cum se întâmplă cu hrana obişnuită, ci trupul omenesc se preface în acelea. Precum fierul, când este pus în foc devine şi el foc, iar nu focul fier, tot aşa şi aici.

Sfânta împărtăşanie o primim, desigur, cu gura, dar ea intră mai întâi în suflet şi acolo se săvârşeşte unirea noastră cu Hristos, aşa cum spune Sfântul Apostol Pavel: „Cel ce se alipeşte de Domnul este un duh cu El" (1 Cor. 6, 17). Fără unirea cu Hristos, omul, prin el însuşi, este un om vechi, om care nu are nimic comun cu Dumnezeu.

însă ce cere de la noi Hristos ca să ne sfinţească prin Sfintele Taine? Cere curăţia sufletului, credinţa şi dragostea faţă de El şi dorinţa arzătoare pentru Sfânta împărtăşanie. Acestea atrag sfinţirea şi aşa trebuie să ne împărtăşim. Pentru că mulţi sunt cei care vin către Sfintele Taine, dar nu numai că nu se folosesc deloc, ci pleacă şi împovăraţi cu nenumărate păcate.

După ce se împărtăşesc, credincioşii se roagă să rămână întru ei sfinţirea pe care au primit-o şi să nu trădeze harul, nici să piardă ceea ce li s-a dăruit.

Preotul îi cheamă acum să îi muţumească din toată inima lui Dumnezeu pentru Sfânta împărtăşanie. Pentru aceasta spune: „Drepţi... cu vrednicie să mulţumim Domnului". Adică nu întinşi, nici aşezaţi, ci înălţînd sufletul şi trupul spre EL. Iar credincioşii îl slavoslovesc cu cuvintele Scripturii pe Dumnezeu, Care este Pricinuitorul şi Dătătorul tuturor bunătăţilor: "Fie numele Domnului binecuvântat de acum şi până în veac" (Ps. 112, 2). După ce se cântă de trei ori această cântare, preotul iese din Sfântul Altar, stă înaintea mulţimii şi rosteşte ultima rugăciune: „Hristos, adevăratul nostru Dumnezeu..." Cere de la Domnul să ne mântuiască cu împărtăşanie presupune însă o nevoinţă continuă şi pregătire corespunzătoare (post, rugăciune, pocăinţă, spovedanie, etc).

mila Lui, pentru că noi înşine nu avem de arătat nimic vrednic de mântuire. Pentru aceast pomeneşte pe mulţi sfinţi ca mijlocitori şi mai ales pe Preasfânta Sa Maică.

La sfârşit preotul liturghisitor împarte anafora. Aceasta este prescura proscomidită din care s-a scos Sfântul Agneţ, pe care preotul o taie şi o împarte credincioşilor, ca pe una ce este sfântă, prin faptul că a fost slujită şi închinată lui Dumnezeu. Credincioşii iau cu evlavie anafora, sărutând mâna dreaptă a preotului pentru că această mână, cu puţin înainte, a atins preasfântul Trup al lui Hristos, a primit de la Acela sfinţirea şi o transmite acum celor ce o sărută.

Aici Sfânta Liturghie ajunge la sfârşit şi Taina Sfintei Euharistii se întregeşte. Pentru că s-au sfinţit şi Darurile pe care le-am adus lui Dumnezeu şi preotul şi plinătatea Bisericii.

Aşadar, pentru toate acestea, lui Hristos, adevăratul nostru Dumnezeu I se cuvine toată slava, cinstea şi închinăciunea, împreună cu Cel fără de început al Său Părinte şi cu Preasfântul Său Duh, acum şi pururea şi în vecii nesfârşiţi. Amin.